(Istoria echipei de fotbal Tricolorul CFPV Ploieşti)
Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Înfiinţarea echipei Tricolorul Ploieşti / 1920
Periodicul naţional „Ecoul Sportiv”, apărut la 18 septembrie 1921, relata astfel acest joc disputat la Ploieşti: „Duminică 11 Septembrie 1921, pe un timp ideal a avut loc la Ploeşti două matchuri de foot-ball. Primul între echipele din localitate, „Tricolorul” şi „Macabei”, iar al doilea, între echipa bucureşteană „Tricolorul” şi echipa „Prahova” din localitate”. I. Tricolorul Ploeşti – bate Macabei 2-0. „La orele 2.30 p.m., matchul începe sub arbitrajul d-lui J. Russo. Ambele echipe se prezintă complecte şi jocul odată început, îţi dădea impresia că fiecare caută să-şi afirme superioritatea. Cum diferenţa dintre aceste echipe era cunoscută din alte matchuri precedente!, din care Tricolorul eşise victorios, rezultatul se întrevedea dela început. Surpriza a fost însă în puterea de rezistenţă, de care a dat dovadă Macabei şi în special jocul mai presus de toate laudele, făcute de paznicul Schapira. Tricolorul, alcătuit ca şi adversarul din debutanţi!, a prezentat un joc mai bun ca ansamblu în linia de atac. Graţie acestui fapt, Tricolorul reuşeşte să se menţie tot timpul primei reprize, în câmpul Macabeilor şi să-i ameninţe în nenumărate rânduri. Spre sfârşitul acestei reprize, un atac bine susţinut de Cioacă Ştefănescu, dă posibilitatea colegului lor Ionescu să marcheze primul punct. Puţin după aceasta arbitrul flueră pauza. În a doua repriză jocul devine egal; Macabei încearcă să egaleze, însă lipsiţi de coeziune sunt respinşi regulat de fundaşul Zamfir Dumitrescu şi mijlocaşul centru C. Şerbănescu. Tricolorul nu se lasă mai prejos. Linia sa de atac, însufleţită de jocul frumos şi corect al echipierului Cioacă, se apropie pentru câte puţin de poarta adversă, reuşind să mai adauge încă un punct, prin echipierul Ştefănescu. Se mai conduc câteva atacuri succesive şi matchul se termină cu 2-0 pentru Tricolorul. Remarc din echipa învinsă pe Schapira care a salvat onoarea echipei sale dela o înfrângere mai grea; iar din echipa victorioasă pe Cioacă, Zamfirică şi Şerbănescu cari dacă vor continua vor ajunge jucătorii de mâine”. Echipele au fost astfel formate: Tricolorul: Al. Ionescu; Z. Dumitrescu, Al. Boerescu, Dorică, C. Şerbănescu (cpt), C. Ştefan, M. Dumitrescu, I. Ştefănescu, Merei, Cioacă şi Ionescu. Macabei: Schapira; Prafeta (cpt.), Iosub, Haimovici, Goldstein, Nahman, Steinbach, Abraimovici, Rapaport, Nacht, Cohn. Tot periodicul bucureştean a adus, la 23 octombrie 1921, „vestea” afilierii care a fost relatată astfel: „Clubul Tricolor – Ploeşti, cu începere dela 2 Octombrie 1921, s’a afiliat Clubului Tricolor – Bucureşti, fapt ce constitue un mare semn de vitalitate pentru acest din urmă club şi un îndemn mai mult pentru celelalte”.
Primul preşedinte : Constantin Zagoritz
„M-am simţit totdeauna atras de cei care au făcut parte din adevărata generaţie de sacrificiu a sportului românesc. Slăbiciunea mea este lesne de înţeles. Regret însă că acest lucru nu poate fi măgulitor pentru mine. El înseamnă că vârsta mea nu mai este aceia a omului ce se mai poate gândi la orizonturi largi. Am traversat epoci critice care, înlăţuinte una de cealaltă, îmi reamintesc că am lăsat în urmă multe zile de toamnă. Nu este deci de mirare că păstrez un cult deosebit sportivilor din vechea gardă – acelor oameni pentru care soarta a fost vitregă deşi posibilităţile lor fizice şi sufleteşti le-ar fi putut hărăzi faima de campioni. Sunt mulţi cei care au luptat să aducă sportul românesc în situaţia de astăzi şi care au colaborat la strălucirea lui de mâine.
Legea progresului se concretizează în rânduri puţine şi poate fi enunţată în câteva cuvinte: fiecare învingător îşi are învingătorul său” – fragment dintr-un interviu mai amplu cu colonelul Constantin Zagoritz apărut în presa vremii. Dar… dintre aceia care au luptat în acele timpuri mai mult decât s-ar fi putut crede, face parte şi Constantin Zagoritz, un militar ce a făcut cinste sportului prahovean atunci când el se găsea în epoca înfiripării, un caracter de elită. Îl cunosc foarte puţin cei care practică astăzi, efectiv, sportul. Generaţii întregi nu l-au uitat şi sunt încă destui aceia care preamăresc meritele „Eroului de la Turtucaia”. A trecut prin viaţă, aproape neobservat, până în momentul când presa timpului ne-a adus la cunoştinţă izbânzile lui. Atunci, sportivii prahoveni au cunoscut „epoca” Colonelului Zagoritz, epocă, din nefericire, de scurtă durată, curmată fiind de un „conflict militar” izbucnit între cadrele armatei române, care nu a permis unuia dintre cei mai compleţi conducători ai timpului să ajungă acolo unde năzuia şi unde posibilităţile lui îi dădeau dreptul să aspire. Constantin Zagoritz s-a născut la 1 noiembrie 1882, la Ploieşti. Studii: Cursul primar la Şcoala de băieţi nr. 3 Ploieşti (1895), Liceul Sf. Petru şi Pavel Ploieşti, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie Bucureşti (1902).
(va urma)