• Vacanţa judecătorească nu include, ca în anii precedenţi, şi luna iulie!
F. T.
După ce, în perioada 6 – 17 iulie, activitatea cu publicul la unele compartimente din cadrul Judecătoriei Ploieşti a fost sistată ca urmare a depistării cu noul virus a doi angajaţi, începând de astăzi, aceasta a fost reluată, dar în anumite condiţii. Prezentăm mai jos, comunicatul integral al reprezentanţilor instanţei ploieştene. „Judecătoria Ploieşti anunţă că se reia programul cu publicul la compartimentele unde această activitate a fost sistată din cauza înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul personalului. Astfel, începând cu data de 20 iulie 2020, programul de lucru cu publicul al compartimentelor instanţei se va desfăşura astfel: a. Arhivă curentă, Registratură, Depunere cereri de chemare în judecată: zilnic între orele 09.00 – 13.00; b. Arhiva veche: Luni, Miercuri şi Vineri între orele 09.00 – 13.00; c. Biroul de Informare şi Relaţii Publice: Luni între orele 09.00 – 19.00; Marţi – Vineri între orele 09.00 – 16.00; d. Biroul Persoane Juridice: Luni, Miercuri şi Joi între orele 11.30 – 12.30; e. Ridicare recipise CEC şi eliberare acte judiciare: Marţi şi Joi între orele 10.00 -12.00. Pentru compartimentele Arhiva Curentă şi Registratură (inclusiv depuneri cereri de chemare în judecată) accesul publicului se va efectua în baza unei programări online efectuate la adresa web https://trprahova.ro/programari/, link-ul fiind disponibil pe portalul Judecătoriei Ploieşti, la adresa https://portal.just.ro/281/. Vor fi disponibile următoarele categorii de programări: a. Consultare dosare avocaţi, consilieri, experţi, executori; b. Consultare dosare justiţiabili; c. Depunere acte avocaţi, consilieri, experţi, executori; d. Depunere acte justiţiabili; e. Înregistrare cereri de chemare în judecată avocaţi, consilieri, experţi, executori; f. Înregistrare cereri de chemare în judecată justiţiabili. Prioritatea avocaţilor, consilierilor juridici, experţilor şi executorilor se realizează prin existenţa categoriilor de programări dedicate exclusiv acestora. În cazuri excepţionale, în care justiţiabilii nu au acces la internet, aceştia vor putea apela, pentru o perioadă tranzitorie, la numărul 0786381229, pentru efectuarea programărilor la oricare dintre categoriile arătate, numărul fiind disponibil în intervalul orar 09.00 – 11.00. (…)Accesul la compartimentele Arhiva Veche, Persoane Juridice şi Biroul de Informare şi Relaţii Publice se poate face, în interiorul programului de lucru arătat, fără o programare prealabilă, cu informarea personalului din cadrul compartimentului, prin intermediul personalului de pază. Pentru a veni în sprijinul justiţiabililor care nu au acces la mijloacele de comunicare electronică şi a evita o supraaglomerare la compartimentele Arhivă, Registratură şi Biroul de Relaţii şi Informaţii Publice, se păstrează cutia poştală special destinată pentru depunerea corespondenţei/înscrisurilor de către justiţiabili, poziţionată la intrarea în instituţie, sub paza personalului din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Personalul din compartimentul Registratură va prelua înscrisurile depuse în cutie la un interval de 60 de minute, între orele 8.00 şi 15.00.Cererile adresate instanţei pentru eliberarea certificatelor, a copiilor de pe înscrisuri şi pentru restituirea înscrisurilor originale se vor depune, în principal, prin mijloace de comunicare electronică sau prin poştă, în condiţii care să asigure verificarea identităţii solicitantului, cu recomandarea de a solicita comunicarea documentelor prin poştă ori în format electronic.În cazuri excepţionale, în care nu pot fi aplicate dispoziţiile anterioare, pentru ridicarea certificatelor de grefă şi a hotărârilor legalizate solicitate în prealabil, justiţiabilii se vor adresa personalului de pază de la intrarea în instituţie”.
În plus, potrivit unor surse judiciare, vacanţa judecătorească nu include şi luna iulie, cum era regula până în urmă cu un an, ci aceasta va fi doar în luna august, când, probabil, se va impune şi reducerea programului de lucru. O decizie clară în acest sens urmează a fi corelată cu modul în care va evolua pandemia.