George Marin
Din păcate, nicio acreditare pentru presa din Ploiești nu a fost acordată de organizatorul competiției, FRF. Nu ne-am încadrat în numărul de 10 persoane la masa presei. Noi am fost uitați pe lista „extra”. Nu „extraordinari”, ci „extra muros”, cum spuneau latinii. Adică, în traducere, dincolo de ziduri. Dincolo de zidurile stadionului.
Dacă nu am avut nici mască cu sigla FRF şi nici tricou personalizat pe care era scris mare de tot „Cupa României 2020” pe piept, așa cum au avut arbitrii… De aceea, ne mulțumim să menționăm scorul final. Nu de ciudă că nu am fost în tribuna presei, ci pentru că a fost cea mai anostă finală de când subsemnatul își amintește de prima finală, acum mai bine de 50 de ani.A câștigat FCSB, care a învins Sepsi Sfântu Gheorghe (echipă care a eliminat Petrolul în drumul ei spre finală) cu 1-0, după o primă repriză de …uitat – adică de șters din memorie, din cauza calității precare – și după un gol marcat de Man la reluare, gol la care fundașii covăsneni s-au învârtit singuri ca titirezul prin careul mic, unii dintre ei gândindu-se, probabil, la cine știe ce impresar ”dedicat muncii”, care i-o fi amețit cu parfumul arab din dotare… Arbitru al finalei a fost desemnat, așa cum s-a împământenit o tradiție de ani și ani, cel mai bun în domeniu din tot sezonul, după cum ne-a reamintit publicistul și statisticianul Răzvan Toma. Așa ar fi trebuit, a lăsat să se înțeleagă distinsul statistician. Și anul acesta cel mai bun a fost trimis să oficieze finala. Numai că a fost trimis cel mai bun dintre cei controversați: Sebastian Colțescu, titulatură de care s-au putut convinge și spectatorii ploieșteni în mai multe rânduri în care respectivul a ”dansat” cu fluierul și la meciurile Petrolului.
Dacă pentru unii jucători ediția de acest an va rămâne ca amintirea primului trofeu câștigat, dacă pentru Gigi Becali va rămâne drept câteva sute de mii de euro în buzunarul lui și numai al lui, după cum el însuși a spus-o, pentru mine, Cupa României de anul acesta va rămâne doar cu o replică memorabilă rostită de Gabi Balint la întrebarea moderatorului Radu Naum: „Să revedem faza din careu. Miron l-a luat în brațe pe Bouhenna. A fost pericol de penalti?”. Mucalit, posesor al unui umor fin care izbucnește când nici nu te aștepți, fostul atacant al echipei naționale a răspuns sec: „Nu! A fost doar pericol de Covid, pentru că au fost prea apropiați”.
Apropo de Cupa uitată. Spre rușinea noastră, am dovedit încă o dată că uităm foarte repede să îi prețuim pe cei care au adus faimă Petrolului. Mai știe cineva că, acum 25 de ani, Petrolul cucerea Cupa României după o finală memorabilă în care a învins atât Rapidul, cât și sistemul care a readus fizica de clasa a IX-a în memoria tuturor prin apologeții fantei de lumină, în frunte cu cel mai de seamă reprezentant prezent atunci pe teren, Ion Crăciunescu? Știm că totul este trecător prin viață, dar câțiva băieți, conduși de doi antrenori, Ion Marin și Eduard Iuhas, au lăsat urme pe unde au trecut… Fiecare cu ale lui, nu? Iar finala de miercuri nu a fost ”a noastră”, din niciun punct de vedere! Aproape că am și uitat-o…
