Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploieşti a organizat, pe data de 25 iunie, Festivalul Naţional „I. L. Caragiale”, ediţia XVII-a, în cadrul căruia s-au desfășurat cele două concursuri naționale – cel de Teatru pentru Actori Amatori și cel de Proză Scurtă pentru Liceeni – ”I.L.Caragiale”. Ca și la alte manifestări organizate în ultima perioadă, având în vedere pandemia, și această ediție a festivalului menționat s-a desfăşurat online, pe Facebook, conform regulamentului. Premiile acordate au constat în diplome, bani şi cărţi, la rândul său firma BES România susţinând acest proiect şi acordând Premiul de popularitate şi Premiul Special BES România. Astfel, Marele premiu al Festivalului Naţional „I. L. Caragiale”, ediţia XVII-a, a fost obținut, la egalitate, de următorii concurenți: Jugăstreanu Gruia Petru , elev la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” Ploieşti; Dumitru Daria Mădălina (Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” Ploieşti), Arcip Denisa Paula (Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava). La Concursul Naţional de Teatru pentru Actori Amatori, câștigători au fost: Premiul I: Popa Jessyca Rahela – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi; Premiul II: Radu Luiza – Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploieşti; Premiul III: Stoian Maria Ioana – Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Ploieşti; mențiuni: Asofiei Elena Raluca – Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Paşcani; Veveriţă Maria – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi; Premiul special BES România: Băzăvan Horia Matei – Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti; – Premiul de popularitate acordat de BES Romania: Salcie Ana Maria – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi. La Concursul Naţional de Proză Scurtă pentru Liceeni au fost acordate următoarele premii: Premiul I: Covaciu Filofteia – Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Premiul II: Ştefan Constantin Lefter – Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia; Premiul III: Zecheru Diana Andreea – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi; mențiuni: Stan Maria Magdalena – Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploieşti; Voinea Diana Maria – Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” Ploieşti; Premiul special BES România:Ionică Andreea Bianca – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc;Premiul de popularitate acordat de BES Romania- Ştefan Constantin Lefter – Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia.