Regimul termic estimat la nivel naţional, în următoarele două săptămâni (27 iulie – 9 august), va fi caracterizat prin valori termice apropiate de caniculă, mai ales în zonele sudice, sud-estice, vestice şi sud-vestice, dar, pe de altă parte, nu vor lipsi ploile cu caracter de aversă atât spre finalul acestei luni, cât şi în primele zile din august, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), preluate de Agerpres.
În Muntenia, vremea va fi caniculară, local, până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va fi în creştere de la 32 la 35 de grade. În intervalul 31 iulie – 2 august va fi o răcire spre media de 30 de grade, apoi maximele termice vor creşte din nou, spre 33 de grade, în medie, pe 4 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 32 de grade. De asemenea, media minimelor termice va creşte spre 20 de grade, pe 31 iulie, va scădea până la 16 grade, pe 2 august, şi va urca cu două grade până pe 5 august. După această dată, vor fi 17 – 18 grade, până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 31 iulie- 1 august şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
La munte, în prima săptămână, media maximelor termice se va situa între 17 şi 20 de grade, mai ridicată, în jur de 22 de grade, pe 29 şi 30 iulie, iar a minimelor va fi cuprinsă între 9 şi 13 grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile maxime se vor menţine, în medie, în jurul a 19 – 20 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă între 8 şi 10 grade. Vor fi posibile averse în fiecare zi ale intervalului de prognoză, cu o probabilitate mai ridicată pentru cantităţi local mai însemnate în intervalele 27 – 28 iulie, 30 iulie – 1 august, dar şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.