*Pentru că n-au completat suficiente opțiuni, peste 200 de elevi vor intra în următoarea etapă de admitere

N.Dumitrescu

Emoțiile elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională s-au încheiat odată cu aflarea la ce liceu  au fost admişi, Ministerul Educaţiei și Cercetării publicând, astăzi, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Potrivit Inspectoratului Județean Școlar Prahova, 5.099 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat  – anul școlar 2020-2021 –  din județul Prahova. Au fost repartizați 4.823 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 2.555 la filiera teoretică și 2.268 la filiera tehnologică. De adăugat că, în etape anterioare repartizării computerizate, au fost  admiși și 214 de elevi la specializări vocaţionale; 120 de elevi în învăţământul militar; 103 –  pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă, iar alți șase – pe locurile elevilor cu cerințe educaționale speciale. În total, la nivelul județului Prahova au fost completate aproximativ 150.000 de opțiuni, rezultând o medie de 30 de opţiuni/elev. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, ca urmare a publicării rezultatelor repartizării centralizate, la nivelul județului a rezultat și o listă a colegiilor din Ploiești unde  sunt concentrați absolvenții cu cele mai mari medii obținute la examenul de Evaluare Națională. Astfel, pe primul loc se află Colegiul Național ”Mihai Viteazul ” din Ploiști, unde ultimele medii la specializarea  Real Matematică-Informatică au fost 9.73 și 9.43, iar la specializarea Real Științe ale Naturii –  9.35. La Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale”, la specializarea Real Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9.34; la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” , la Specializarea Real Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9.31, la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina , la specializarea Real Matematică-Informatică – 9.22; la Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești – specializarea Umanist Filologie – media 8.95. Totodată, patru elevi cu media 10 au fost repartizați la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești, alți doi – la Colegiul Național ”Al. Ioan Cuza” și unul – la Colegiul ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie, candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși, iar în zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Din păcate, așa cum a mai anunțat ISJ Prahova, 276 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu-şi vor  depune dosarele de înscriere în termen şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană, publicată pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean şi  care va fi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.