În perioada 12-14 iunie a.c., 184 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Reprezentanţii ISU Prahova menţionează, într-un comunicat de presă, că „în perioada menționată s-au înregistrat 97 de misiuni și acțiuni, dintre care 27 au fost intervenții în situații de urgență. Echipajele de pe ambulanţele SMURD au acționat în 70 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și în alte 19 misiuni de protejare a comunităților, 67 de persoane fiind asistate medical de către echipajele de prim ajutor. Din nefericire, în această perioadă au fost și persoane care și-au pierdut viața ca urmare a situațiilor în care au fost implicate. În urma cazurilor înregistrate, două persoane au decedat ca urmare a unor situații medicale”.