Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East – HQ MNC-SE) va fi inființat în garnizoana Sibiu, cu dislocare temporară în garnizoana București, conform unei hotărâri adoptate joi în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților. MNC-SE va avea statut de comandament militar internațional, subordonat unui comandament aliat, în afara structurii naționale de comandă și control, potrivit Hotnews.
În contextul modificării radicale a mediului internațional de securitate și în baza angajamentelor internaționale asumate de România, țara noastră a prezentat o ofertă de constituire pe teritoriul național a unei capabilități multinaționale de comandă și control în domeniul terestru – HQ MNC-SE, care va fi pusă la dispoziția NATO, ca element integrator al planurilor naționale și aliate de apărare, transmite Ministerul Apărării.
„Inițiativa României a fost apreciată la nivelul NATO și acceptată de aliați, reliefând astfel importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional,” a declarat ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.
MNC-SE va avea statut de comandament militar internațional, subordonat unui comandament aliat, în afara structurii naționale de comandă și control.
În ceea ce privește organizarea, funcționarea, încadrarea cu personal și alte detalii necesare îndeplinirii misiunii MNC-SE, acestea vor fi stabilite prin înțelegeri încheiate de către MApN cu autoritățile militare ale NATO și statele aliate participante, iar dislocarea Comandamentului la misiuni în afara teritoriului statului român se va executa la ordinul autorităților militare ale NATO.
În România mai există și Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) cu sediul în București – este o structură NATO, activată de către Consiliul Nord Atlantic (NAC) și care se află sub comanda operațională (OPCOM) a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).
Tot pe teritoriul Româniai, NATO mai are o structură multinațională – NATO Force Integration Unit (NFIU)- înființată în anul 2015. Misiunea acestui comandament este de a coordona dislocarea rapidă a forțelor NATO cu un nivel de reacție foarte ridicat (VJTF) aflate pe teritoriul României.
Totodată, România mai găzduiește și Brigada Multinațională NATO de la Craiova sub coordonarea Comandamentului Multinaţional de Divizie.