Perioada de transferuri pentru sezonul 2020/2021 a suferit modificări din cauza situației generate de pandemia COVID-19, care a împins actuala ediție a campionatelor de fotbal până în prima parte a lunii august.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, în ședința desfășurată în data de 19 februarie, ca noua perioadă de transferuri în urma decalării calendarului competițional să înceapă la 14 iulie și să se încheie la data de 5 octombrie 2020, păstrându-se, astfel, intervalul de 12 săptămâni. Această perioadă se aplică atât pentru fotbalul masculin, cât și pentru cel feminin, ciudat fiind faptul că jucătorii care se vor transfera, oficial, la începutul perioadei de transferări, vor avea drept de joc de- abia pe undeva pe la jumătatea lunii august (pe 11 august este programat primul tur din Cupa României, ediția 2020-2021), iar Ligile 1, 2 și 3 vor începe noul sezon în a doua jumătate a lunii viitoare! Astfel, jucătorii transferați în iulie vor aștepta să debuteze la noile lor echipe aproape o lună, chiar dacă unele dintre formații (cele din Liga I, play-off liga 2, baraje ligile 2 și 3), vor mai avea meciuri oficiale de jucat din actualul sezon.
Totodată, CEx a aprobat cu unanimitate de voturi creșterea la cinci a numărului de schimbări permise în jocurile din cadrul barajului pentru promovarea în Liga 2 și a jocurilor din cadrul barajului de promovare în Liga 3.

Monitorizarea academiilor – schimbată

Totodată, situația generată de pandemia COVID-19 a dus la o serie de modificări în procesul de monitorizare financiară a cluburilor și în privința perioadei de transferuri pentru sezonul 2020/2021. Noile măsuri au fost validate în ședința Comitetului Executiv FRF din 25 iunie 2020.
Ca urmare a propunerii UEFA de modificare a termenului limită de finalizare a procesului de monitorizare financiară a cluburilor pentru sezonul 2020-2021 de la 30 iunie la 31 iulie, au fost revizuite cerințele pe plan intern din cadrul Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2019, respectiv Regulamentul privind procedurile de monitorizare financiară și de luare a deciziilor de sancționare a cluburilor licențiate de Liga 1.
Astfel, cluburile licențiate de Liga 1 trebuie să facă dovada faptului că la data de 31 iulie a anului în care începe sezonul competițional al Ligii 1 nu au datorii financiare restante (așa cum sunt acestea definite în Anexa VI) către alte cluburi sau angajați, în baza obligațiilor contractuale și legale față de angajați apărute înainte de data de 30 iunie a anului respectiv.
Comitetul Executiv al FRF a decis și modificarea termenului de anunțare a clasamentului celor mai bune academii de fotbal în 2020, după ce a aprobat modificarea Regulamentulului cu privire la funcționarea, organizarea şi desfășurarea activității comisiilor implicate în procesul de evaluare și clasificare a academiilor de juniori, precum și modalitatea de comunicare a rezultatelor evaluării.
Astfel, pe 30 iunie se va realiza Comunicarea Raportului Preliminar al Comisiei de Clasificare, între 1 – 8 iulie este perioada în care cluburile pot să își exprime opinia cu privire la Raportul Preliminar și să completeze documentația, pe 21 iulie se va face comunicarea hotărârilor Comisiei de Clasificare, urmând apoi termenele de contestație pentru eventualele ”relamații”.