Sfinţii Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul au luat mucenicia în anul 73, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor pornite de cezarul Adrian.
Leontie a fost comandant roman în oraşul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, aflând că Leontie este creştin, a trimis un detaşament militar pentru a-l aresta.
Ipatie, conducătorul acestui detaşament, s-a îmbolnăvit pe drum, oastea fiind nevoită să se oprească. Într-o noapte, lui Ipatie i s-a arătat un înger, zicându-i: „Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas mare, ridicându-ţi privirea spre cer: ‘Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mi mie!'”.
Ipatie a descoperit ostaşilor vedenia şi toţi au strigat după cum spusese îngerul. Minunea însănătoşirii lui Ipatie i-a uimit pe mulţi, dar mai ales un anume Teodul. Atunci, Ipatie şi Teodul au luat hotărârea de a lua înainte celorlalţi pentru a-l găi ei primii pe Leontie.
Ajungând, Leontie le-a grăit lor despre credinţa în Hristos astfel încât inimile lor s-au aprins de dragoste pentru Dumnezeu. În acel moment, un nor i-a umbrit, din care s-a pogorât asupra lui Ipatie şi Teodul o rouă minunată. Aceasta a fost Duhul Sfânt care a botezat sufletele lor. Tot atunci Leontie a grăit către ei astfel: „Întru Numele Tatalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Cezarul Adrian a continuat să-i prigonească pe Teodul şi pe cei doi fii duhovniceşti ai săi. Astfel, fiind prinşi, Ipatie şi Teodul au fost torturaţi, murind prin decapitare.
Leontie a fost torturat până când sufletul său s-a mutat la Domnul.
