N. D.
Cu siguranţă, la capitolul ordine şi curăţenie, nu este român – mai puţin cei care au uitat de cei şapte ani de acasă – să nu-şi dorească să vadă în jurul lor aşa cum este… afară, în străinătate, unde nu vezi un muc de ţigară ori o hârtie aruncate pe jos ori pe lângă coş. Având în vedere faptul că în mod special curăţenia ţine şi de “antrenament”, şi ploieştenii – care au făcut dovada faptului că multora dintre ei nu le pasă că oraşul unde trăiesc ar trebui să fie curat – au primit invitaţia de a participa la o campanie cu totul specială. Este vorba despre campania naţională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată în perioada 15-30 iunie, în parteneriat cu firma ECOTIC şi Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Scopul acesteia este de a contribui la conștientizarea ploieştenilor în privința importanţei reciclării corecte a deşeurilor DEEE, respectiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Concret, ploieștenii sunt invitaţi să predea corect spre reciclare aparatura uzată, urmând ca fiecare persoană care predă minimum 5kg să fie înscrisă automat la o tombolă, premiile constând într-un televizor, un cuptor cu microunde, fier de călcat, mixer, sandwich-maker sau un card de cumpărături, extragerea câştigătorilor în cadrul acestei campanii urmând să se realizeze în data de 30 iunie, prin intermediul website-ului random.org. Ploieștenii vor beneficia de preluare în mod gratuit de la domiciliu a aparaturii uzate de mari demensiuni și voluminoase, apelând numărul 0244 546627. Potrivit municipalităţii ploieştene, care sprijină această acţiune, Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară” reprezintă în fapt un serviciu de colectare direct de la domiciliul cetăţenilor a echipamentelor electrice și electronice scoase din uz, în vederea realizării unei eficiente colectări separate, nu să fie aruncate la colţ de stradă ori lângă pubela de gunoi menajer, aşa cum se întâmplă adesea.