N. Dumitrescu

La casele teritoriale de pensii, activitatea de primire a cererilor pentru acordarea biletelor de staţiune a fost reluată în mod oficial, după aproape trei luni de întrerupere a acestei activităţi, pe data de 16 martie 2020, Casa Naţională de Pensii Publice anunţând suspendarea activităţii de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi gestionează. Ca urmare, în ultimele zile, şi la nivelul judeţului Prahova numărul de solicitări de acordare a biletelor de tratament balnear a început să crească. Trebuie menţionat însă faptul că, în speranţa că va exista totuşi posibilitatea să-şi trateze afecţiunile şi pe timp de pandemie, destui pensionari din judeţ s-au grăbit să depună astfel de solicitări – prin intermediul poştei sau în sistem online – chiar şi pe perioada celor două luni cât timp a durat, la nivel naţional, starea de urgenţă. Potrivit datelor primite de la reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Prahova, de la începutul anului şi până în momentul de faţă au fost înregistrate 3.850 de cereri pentru acordarea biletelor de tratament. Deocamdată, aşa cum a anunţat şi Casa Naţională de Pensii Publice, nu se ştie când va fi disponibilă prima serie de tratament după reluarea activităţii de primire a cererilor şi nici  care vor fi unităţile care vor asigura serviciile aferente.  Cert este că sunt destule persoanele care  îşi pun de pe acum semne de întrebare asupra modalităţii de efectuare a procedurilor şi a tratamentelor   în cadrul  staţiunilor,  aşa cum erau obişnuite, date fiind măsurile ce vizează păstrarea distanţei sociale, dar şi cele care ţin de igienă şi dezinfectare.  Deja, însă, autorităţile au stabilit o serie de reguli stricte pentru desfăşurarea activităţii în staţiunile balneare, pe timp de pandemie.

Din data de 16 iunie, oficial, şi Casa Judeţeană de Pensii Prahova a reluat înregistrarea cererilor pentru acordarea biletelor de tratament balnear. De la reprezentanţii instituţiei am aflat însă faptul că, pentru a fi siguri că va exista posibilitatea să plece “la băi” şi pe timp de pandemie, au fost destui pensionari din judeţ care s-au grăbit – în perioada celor două luni cât timp a fost starea de urgenţă la nivel naţional – să transmită solicitări fie prin intermediul poştei, fie în sistem electronic, prin email. De altfel, de la începutul anului şi până în momentul de faţă, la nivelul instituţiei au fost înregistrate 3.850 de astfel de cereri. De precizat că repartizarea biletelor de tratament balnear nu se mai face în funcție de ordinea depunerii cererilor – adică în funcție de primul venit, primul servit – ci în baza unor punctaje pe care fiecare pensionar le obține în baza unor criterii distincte, respectiv pentru pensionari, asigurați, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale. Fiecare solicitant obține un anumit punctaj în funcție de cuantumul pensiei, categoria de pensie, frecvența cu care a mers la tratament balnear în ultimii doi ani, gradul handicapului (după caz), fără să mai aibă nicio relevanță, în ponderea punctajului, data la care depune la casa de pensii solicitarea de acordare a biletului de tratament. Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet de tratament, durata sejurului unui bilet de tratament fiind de 16 zile, iar în cazul tratamentului balnear de 12 zile. Pentru obţinerea unui bilet de tratament este necesară depunerea următoarelor acte: cererea tip de acordare a biletului de tratament;biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original); programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original). La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.

Reguli noi pentru bazele de tratament

După cum a anunţat şi Casa Naţională de Pensii Publice, prima serie de tratament disponibilă după perioada de stare de urgenţă și unităţile care vor asigura serviciile aferente vor fi anunţate în timp util. Oricum, cei care au mai fost la tratament balnear, tot prin intermediul Casei de Pensii, aşteaptă să vadă cum se va realiza acest lucru în noile condiţii de siguranţă medicală impuse de prevenirea răspândirii COVID – 19. Potrivit unor reglementări stabilite de către autorităţi, cei care vor merge la tratament în stațiunile balneare vor fi programaţi şi informaţi în legătură cu noile reguli de distanţare socială, siguranţă şi igienă ce trebuie respectate. Pentru programare, unitatea balneară va avea obligația efectuării unui triaj telefonic al pacienților, iar la intrarea în sediu se va efectua în mod obligatoriu un triaj epidemiologic de către un asistent medical instruit. De asemenea, pacienții care vor intra la consultație/tratament balnear vor fi obligați să completeze o declarație pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2, cei care vor intra la consult/tratament urmând să poarte, obligatoriu, mască de protecție atât pentru faţă, cât şi pentru încălțăminte. Personalul care efectuează proceduri de tratament se va spăla în mod obligatoriu cu apă și săpun minimum 20 de secunde și își va dezinfecta corespunzător mâinile și antebrațele înainte și după efectuarea fiecărui tratament. Sălile de așteptare trebuie să fie dotate cu recipiente ce conțin substanțe dezinfectante pentru pacienți, fiind recomandat ca în sala de așteptare să fie un singur pacient, care urmează să fie consultat/tratat. De asemenea, în cazul în care în sala de așteptare se află mai mulți pacienți, unitatea balneară va asigura o distanță minimă de 2 m între aceștia. Totodată, este recomandată introducerea unui interval de timp de minimum 15 minute între consultații în scopul aerisirii și efectuării dezinfecției cabinetului și instrumentarului acestuia, precum și schimbării echipamentului medical acolo unde este cazul. Accesul în cabinetele de consultații și tratament fizic nu este permis pacienților însoțiți de aparținători, făcând excepție cei cu dizabilități care au nevoie de însoțitor, pacienții minori sau cei cu afecțiuni grave care obțin acceptul medicului curant. De asemenea, în sala de kinetoterapie și în celelalte încăperi folosite pentru tratament fizic se va efectua distanțarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, eventual amplasate în zigzag dacă spațiul permite. În încăperile menționate vor beneficia de tratament maximum doi pacienți concomitent împreună cu terapeutul, cu respectarea distanței de 2 metri. Potrivit noilor reglementări, în cazul sălilor de kinetoterapie/tratament fizic cu suprafețe mai mari de 12 mp, pot beneficia de tratament mai mulți pacienți cu respectarea următoarelor condiții: distanțarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, alocarea a 4 mp/pacient, iar kinetoterapeutul coordonează grupul respectând distanța de 2 metri dintre pacienți, la sfârșitul fiecărei proceduri de kinetoterapie/tratament fizic, sălile și echipamentele urmând să fie dezinfectate. În cabinete/săli de tratament/holuri/grupuri sanitare se vor amplasa recipiente cu dezinfectanți. Bagajele pacienților se vor depozita în compartimentele special destinate, ce vor fi dezinfectate după eliberare sau se vor depozita într-un spațiu bine delimitat în saci de unică folosință etichetați cu numele pacientului. Vor fi obligatorii aerisirea sălilor de consultație/tratament după fiecare pacient, dar şi dezinfecția tuturor dispozitivelor medicale.