F. T.
Este adevărat – după cum ne-a precizat sublocotenent Raluca Vasiloaie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova – că „la nivelul instituţiei s-au înregistrat 19 cazuri de infectare cu Covid-19 a unor cadre care își desfășoară activitatea în plan operativ și au fost luate măsuri de protecție, conform protocoalelor medicale”.
Ni s-a confirmat, într-adevăr, tot de către purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, că „pompierii din tura de serviciu din data 12 iunie, de la Detașamentul Câmpina, precum și cei de la Garda de Intervenție Băicoi şi Punctul de Lucru Plopeni se află în izolare la subunităţi, până la aflarea rezultatelor de la testare. Ceilalți pompieri din turele libere de la Detaşamentul Câmpina, inclusiv Băicoi şi Plopeni, se află în izolare la domiciliu împreună cu familia. De asemenea, în data de 13 iunie au fost testați 123 de pompieri”.
NU SUNT ADEVĂRATE, în schimb, informaţiile vehiculate în spaţiul public, cum ar fi faptul că respectivele subunităţi au fost închise şi, implicit, va creşte timpul de intervenţie în zonele Câmpina, Băicoi şi Plopeni.
În acest sens, sublocotenent Raluca Vasiloaie a menţionat: „Pentru asigurarea intervenției, au fost dislocate două autospeciale de stingere din Ploieşti în subunităţi temporare de Intervenție amenajate la Câmpina şi Băicoi – zona Canton. Acestea sunt încadrate cu echipaje din Detașamentele de Pompieri din Ploieşti. În acest fel, putem să asigurăm raionul de intervenție al Subunităţii de Pompieri din Câmpina fără a avea repercusiuni asupra timpului de răspuns la misiuni și intervenții”.
În continuarea acestor precizări, sublocotenent Raluca Vasiloaie ne-a mai spus că, de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea
inspectoratului au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent.
„Manifestăm o precupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție. Menționam că, zilnic, toți pompierii care intră în serviciu, inclusiv personalul care lucrează doar 8 ore, este supus unui triaj epidemiologic, inclusiv prin măsurarea temperaturii”, a mai adăugat sublocotenent Raluca Vasiloaie.