Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în luna iulie, odată cu liberalizarea pieţei, iar consumatorii casnici trebuie să ştie că îşi pot schimba oricând furnizorul în cel mult 21 de zile, indiferent dacă au semnat sau nu contracte noi, a declarat pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
El a explicat că România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene, la finele anului trecut, în cadrul unei proceduri de infringement, că va liberaliza piaţa gazelor naturale la 1 iulie 2020 şi piaţa energiei electrice la 1 ianuarie 2021.
Ministrul a acuzat marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici.
El a subliniat faptul că orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de gaze în cel mult 21 de zile, chiar dacă a semnat un contract nou pentru o perioadă determinată.
„Îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze, să se uite pe internet, să se uite pe site-ul ANRE, să nu se grăbească şi să ştie că oricând pot schimba un furnizor de gaze naturale printr-o notificare simplă, e o procedură simplă. Deci faptul că au semnat un contract sau au un contract în derulare nu înseamnă că nu îl pot schimba. Dacă au facturile achitate la zi, chiar dacă au semnat un contract, pot să se mute oricând la alt furnizor, cu o notificare prealabilă de 21 de zile”, a precizat oficialul guvernamental.
Potrivit acestuia, în cazul în care marii furnizori nu vor scădea preţurile, Legea concurenţei permite Guvernului să intervină în piaţă pentru o perioadă de şase luni.
De la 1 iulie, piaţa de gaze va fi complet liberalizată, iar ANRE a obligat producătorii să vândă pe bursă 30% din producţie, la anumite preţuri de pornire.
În urmă cu câteva zile au avut loc primele tranzacţii cu gaze pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) în baza programului de gas release stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în vederea liberalizării pieţei de la 1 iulie.
Astfel, preţul gazelor pentru populaţie în trimestrul al treilea al anului (lunile iulie, august şi septembrie) a ajuns la 38 de lei pe MWh, aproape la jumătate faţă de preţul reglementat în prezent la 68 de lei pe MWh. Pentru gazele cu livrare în trimestrul al patrulea al anului, preţul mediu ponderat este de 56,9 MWh.
Acasă Actualitate Ministrul Energiei: Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în iulie,...