V.S.

Evaluarea Națională a cunoștințelor elevilor care încheie ciclul gimnazial începe pe 15 iunie, cu proba scrisă  la Limba și literatura română, iar pe 17 iunie este programată proba scrisă la Matematică, urmând, acolo unde este cazul, pe 18 iunie – Limba și literatura maternă. Pe 22 iunie, elevii care au susținut examenul vor afla rezultatele și, în aceeași zi, între orele 14:00 – 20:00 vor putea depune contestațiile. Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iunie.
În Prahova, potrivit informațiilor făcute publice de către Instituția Prefectului, pentru acest examen s-au înscris 6734 de elevi care au finalizat ciclul gimnazial. Au fost organizate 155 de centre de examen și patru centre de evaluare zonale. Niciun copil care a terminat clasa a VIII-a nu se află, până în acest moment, în izolare sau carantină. Ieri, prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Constantin Pisău, au fost prezenți la Vălenii de Munte, la Colegiul Național „Nicolae Iorga“ și la Şcoala Gimnazială „Ing. Gh. Pănculescu“, unde au verificat modul în care s-au pregătit unitățile școlare pentru examenele care vor începe săptămâna viitoare.
În aceste școli au fost marcate circuite unice pentru elevi, băncile din sălile de clasă au fost distanțate, elevii și tot personalul din unitățile de învățământ sunt termometrizați, primesc măști la intrarea și ieșirea din școli, recipiente cu dezinfectant sunt atât la accesul în instituție, cât și în sălile de clasă, dar și la toalete.