Vremea nefiresc de caldă pentru această perioadă, înregistrată în ultimele zile, aduce cu ea şi instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, potrivit unei atenţionări transmise de meteorologi, printre judeţele unde astăzi va fi valabil Codul galben de ploi se regăseşte şi Prahova, iar vremea urâtă va persista până mâine seară. Conform celor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, astăzi, şi în judeţele din Muntenia, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii, cantităţile de apă urmând să depăşească 25 – 30 l/mp, iar pe arii restrânse 40 – 60 l/mp. Pe de altă parte, până pe data de 12 iunie, ora 23:00, va fi în vigoare şi o informare de vreme instabilă în cea mai mare parte a ţării, când se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină, cu precizarea că instabilitatea atmosferică se va menţine ridicată până la finalul săptămânii în curs.