N.D.
În perioada 15 – 21 iunie, în Ploieşti se vor efectua operaţiuni de dezinsecție pe suprafața domeniului public al oraşului, în baza acordului cadru încheiat între societatea de profil şi municipalitate, produsele insecticide utilizate fiind folosite atât pentru combaterea insectelor adulte, cât şi a larvelor, în acest caz fiind necesară luarea de măsuri în vederea protejării familiilor de albine din municipiu. Soluţiile care vor fi folosite au toate avizele necesare privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar. Pentru ca operaţiunile de dezinsecție să fie eficiente, aceastea trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cât și privat, context în care municipalitatea a făcut apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice în vederea efectuării activității de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu cea menţionată. În eventualitatea în care condițiile meteorologice vor impiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare va fi prelungită.