Calamităţi la culturile de toamnă n-au mai fost înregistrate de acum mai bine de 50 de ani!

N. Dumitrescu

Deşi vremea a început să mai ţină cu agricultorii, în ultimele zile înregistrându-se precipitaţii aproape în fiecare zi, totuşi, ultimele ploi nu pot acoperi lipsa îndelungată a apei la nivelul solului, având în vedere confirmarea secetei pedologice. Iar datele centralizate arată, negru pe alb, care este situaţia din judeţ a culturilor agricole calamitate. Una mai mult decât gravă, directorul Direcției Județene pentru Agricultură Prahova, Mita Enache, menţionându-ne că seceta prelungită şi accentuată nu a mai afectat la un asemenea nivel culturile de toamnă de mai bine de 50 – 60 de ani, situaţie valabilă în toată ţara de altfel. Iar raportul de sinteză privind evaluarea pagubelor la culturile agricole, depus ieri la autorităţile judeţene din Prahova, inclusiv la prefect, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, este mai mult decât concludent: 54% din suprafaţa însămânţată cu grâu a fost calamitată, cea de orz – în proporţie de peste 64%, cea de rapiţă – 63%, nefiind, practic, cultură însămânţată toamna trecută care să nu fie afectată de lipsa precipitaţiilor din ultimele luni. Conform estimărilor făcute, după evaluarea în teren, pagubele se ridică la peste 61 de milioane de lei. După ce au văzut cu ce au rămas pe câmp, culturile fiind practic uscate, peste 400 de fermieri prahoveni fluieră acum a pagubă, aşteptând să vadă când şi cu cât vor putea fi despăgubiţi. Zonele cele mai afectate de seceta pedologică sunt cele din localităţile Sălciile, Fulga, Boldeşti Grădiştea.

Conform raportului de sinteză depus ieri la autorităţile judeţene de către conducerea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova, seceta pedologică prelungită şi accentuată a făcut prăpăd în judeţ. Iar datele arată că, aşa cum ne menţiona Mita Enache- directorul direcţiei menţionate, de mai bine de 50 de ani seceta pedologică nu a mai pârjolit în acest mod culturile de toamnă. Astfel, la grâu, din 34.200 de hectare suprafaţă însămânţată, seceta354% este calamitată; la rapiţă, din 9.820 de hectare suprafaţă însămânţată – 63% este calamitată, la orzoaică, suprafaţa însămânţată este în proporţie de 48% compromisă, cultura de ovăz este 32% uscată , lucerna – peste 48%, mazărea – peste 27%, plantele de nutreţ – peste 45% calamitate etc, valoarea totală a pagubelor fiind evaluată la suma de 61.838.085,65 de lei. Culturile de toamnă afectate se regăsesc pe teritoriul administrativ din 48 de localităţi, în total fiind afectaţi 426 de fermieri care s-au văzut, acum, cu toată cultura uscată. De departe, cei mai afectaţi sunt agricultorii din localităţile Sălciile, Fulga şi Boldeşti-Grădiştea, fiecare dintre sutele de fermieri depunând solicitări în vederea primirii de despăgubiri. După depunerea raportului de sinteză privind evaluarea pagubelor la culturile agricole, asociate fenomenului de secetă pedologică, la autorităţile judeţene, inclusiv la prefectul judeţului Prahova, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, următorul pas este transmiterea datelor la Ministerul Agriculturii, acolo unde se va face o centralizare la nivel naţional, în vederea stabilirii despăgubirilor.
Reamintim faptul că, prin ordin al prefectului județului, începând cu data de 21 aprilie, la nivelul Prahovei a fost constituită o comisie specială al cărei rol a fost acela de constatare și evaluare a pagubelor produse de seceta pedologică. Această comisie a fost înfiinţată ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al Ministrului Agriculturii ce vizează aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice având ca efect seceta pedologică. În baza acestui ordin, deținătorii de terenuri agricole ale căror culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafețele destinate producției vegetale au putut depune înștiințări scrise la primăria pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
În intervențiile sale, ministrul Agriculturii a precizat că o dimensiune a situației reale, la nivel naţional, se va cunoaște doar înainte de recoltare, când vor exista și datele din centralizările suprafețelor calamitate, avansând ideea că banii pentru despăgubiri vor ajunge la agricultorii care au fost afectați de secetă după campania de recoltare.