Guvernul va adopta în următoarea ședință proiectul de lege prin care va stabili data alegerilor locale, cea propusă de Executiv fiind 27 septembrie. Premierul Ludovic Orban spune că, dacă transmiterea virusului se va menţine la nivelul actual, alegerile locale vor avea loc, însă speră ca rata de transmitere în comunitate să scadă până în septembrie. „Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor adoptată de Parlament, în şedinţă de Guvern, vom adopta proiectul de lege prin care vom stabili data alegerilor, vom propune data alegerilor 27 septembrie şi evident o serie de alte măsuri, dintre care unele din măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Suceava, potrivit Hotnews. Întrebat dacă vor mai fi organizate alegerile în cazul în care transmiterea virusului în comunitate se va menţine la nivelul actual, el a răspuns: „La nivelul actual de răspândire? Cu siguranţă da (n.r.- vor fi organizate alegeri.), dar am convingerea că până în 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat vineri că a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor din acest an și propune ca acestea să se desfășoare în 27 septembrie.
În acest an, alegerile locale nu s-au putut derula la termen, adică în luna iunie, din cauza pandemiei de coronavirus. Parlamentul a decis, recent, prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie, iar legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.