Petroliștii își intensifică pregătirile în vederea play-off-ului ce va decide promovarea, urmând să susțină încă un joc de verificare în compania unei formații prim-divizionare. După remiza cu Astra Giurgiu (1-1) și victoria de pe terenul lui FC Hermannstadt (1-0), elevii lui Costel Enache o vor întâlni astăzi pe FC Viitorul Constanța, partida fiind programată să se desfășoare la Ovidiu, cu începere de la ora 18.00.
„Lupii” au plecat ieri spre Constanța, cu două absențe de efectiv. Prima este cea a atacantului tunisian Hamza Younes, aflat în recuperare după ce a acuzat, săptămâna trecută, o problemă de natură musculară, iar cea de-a doua a tânărului Daniel Enache, cel care susține, în aceste zile, examenul de Bacalaureat.
Jocul va fi organizat în condițiile precizate de către Ministerul Sănătății, gazdele anunțând faptul că va fi interzis accesul spectatorilor și al presei.
Mioveniul vine la Ploiești
O altă echipă de eșalon secund, CS Mioveni – vine la Ploiești mâine, pentru un joc amical cu Astra, care se va desfășura de la orele 11,00, pe stadionul din ”9 Mai”. Va fi primul joc de pregătire al echipei aflate pe locul 2 în acest moment, în play-off-ul ligii secunde, și ultimul – totodată, pentru că … nu s-au mai găsit alți adversari! De asemenea, meciul amical de mâine va fi tot unul ”fără spectatori”.