Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Asociaţia Sportivă Victoria Floreşti a fost constituită în toamna anului 1939, ca reprezentantă a Fabricii de anvelope din localitate – “Banloc Goodrich”, prima denumire purtată de echipa de fotbal fiind chiar Banloc Floreşti, iar culorile clubului erau alb-negru. Prima participare a echipei nou înfiinţată într-un campionat oficial a fost în ediţia 1940/41, când s-a aflat între echipele Districtului Ploieşti, făcând parte din Categoria a II-a. După cel de-al Doilea Război Mondial a evoluat sub numele de Banloc la întrecerile din cadrul Districtului Ploieşti, la „Cupa Victoriei” – categoria Promoţie, făcând parte din seria A. În ediţia următoare (1946/47), s-a aflat între echipele „de elită” ale campionatului districtual Ploieşti, făcând parte din categoria Promoţie, acesta fiind primul eşalon al fotbalului prahovean. În această ediţie de campionat din localitate a activat şi a doua echipă, care a participat la întrecerile din categoria a II-a, Creditul Minier Floreşti. În primăvara anului 1948, cele două echipe din localitate au trecut în subordinea Sindicatului „Banloc” şi au participat la întrecerile din cadrul campionatului districtual Ploieşti. Tot în vara anului 1948, în localitate s-a constituit noua grupare fotbalistică „Petrol – Block” Floreşti, fiind echipa Schelei de extracţie Petrol. Aceasta a câştigat campionatul categoriei a II-a, ediţia 1948/49 (eşalonul doi valoric al fotbalului prahovean). În anul 1950, principala echipă a localităţii Floreşti devine Sovrom Electrica (fosta Petrol – Block) – care participă la întrecerile din Categoria I, seria B. Sezonul următor, cele două echipe din localitate participă la întrecerile din „Regiune”, categoria I şi a II-a, sub numele de Metalul Banloc şi Flamura roşie. Din 1953 a purtat numele de „Victoria Petrol” – şi a retrogradat din primul eşalon fotbalistic al regiunii, iar Flamura roşie participă pentru ultima dată în campionat, după care s-a desfiinţat. În 1957 s-a numit Energia Victoria, iar în vara lui 1959 ,Victoria Floreşti, după cucerirea „titlului raional” (a învins în finală pe IPEIL Brebu cu 4-0), a susţinut primul baraj pentru promovare, revenind în „elita” fotbalistică a regiunii. Au realizat această performanţă, următorii jucători: Sacuriu – Stoian, Manta, Ciobotaru, Ion Nicolae, Neagoe, Şerban, Ion Stroie, Necula, Ion Vintilă, Petrache, Marin Crăciun, Mitilă, Cicerone Milu, Mişu Ardeleanu. Antrenor Gheorghe Ionescu II (Mălăeru).
După o evoluţie constantă pe scena primului eşalon de fotbal al Regiunii, echipa cu culorile alb-albastru devine în anul 1970 campioană a judeţului Prahova şi a susţinut jocuri duble de baraj pentru promovare în eşalonul superior, Divizia C. La 12 şi 19 iulie 1970, în turul I al calificărilor, a întâlnit într-un joc dublu învingătoarea din campionatului judeţean Teleorman – CFR Roşiorii de Vede, pe care a învins-o în ambele manşe (1-0 în jocul tur disputat la Roşiori şi 3-0 în jocul retur). În turul doi al barajului a întâlnit, la 26 şi 29 iulie 1970, campioana judeţului Argeş, Rapid Piteşti. Victoria Floreşti a reuşit două succese (2-0 în jocul tur disputat la Floreşti şi 3-2 în manşa retur). Din lotul echipei condus de antrenorul Gheorghe Gavriloaia, au făcut parte în această ediţie de campionat, următorii jucători: Dumitru Dumitru, Ştefan Răhăianu – Ion Savu, Gheorghe Dumitrache, Ion Coman, Vasile Mărculescu, Gheorghe Şerban, Constantin Şovăială, Ion Ţarălungă, Ion Baciu, Gheorghe Drăgan, Ion Jugănaru, Mihai Pastramă, Toma Pătraşcu, Teodor Sălişcan, Dumitru Pilescu, Constantin Dumitru, Victor Stan, Aurel Stroie II, Ion Bejan, Nicolae Gheorghe, Ion Stroie I. Preşedinte Ion Constantinescu.
Astfel, campioana judeţului Prahova – Victoria Floreşti a reuşit promovarea în Divizia C, unde a activat fără întrerupere timp de opt ediţii consecutiv. Retrogradată în vara anului 1978, după numai un sezon disputat în campionatul judeţean Prahova, devine din nou campioana judeţeană, susţinând jocuri de calificare pentru promovarea în eşalonul imediat superior, Divizia C. În jocurile de baraj a întâlnit campioana judeţului Ilfov – Viitorul Chirnogi. În manşa I, care a avut loc la 8 iulie 1979, Viitorul Chirnogi a câştigat acasă cu rezultatul de 3-1, iar în partida retur, disputată la 11 iulie 1979, la Băicoi pe stadionul „Petrolul”, Victoria Floreşti a câştigat cu scorul de 1-0, rezultat cu care n-a obţinut promovarea în eşalonul superior. Din lotul echipei Victoria, care a cucerit titlul judeţean cu numărul doi din istoria echipei, au făcut parte în acest sezon competiţional, următorii jucători: Mircea Brebeanu, Stelian Gheorghe – Gheorghe Bobe, Vasile Manta, Marin Moise, Anton Cosma, Viorel Bucur, Eugen Crăciun, Petre Jilăveanu, Aurelian Bănică, Gheorghe Tecuşan, Liviu Negreanu, Aurel Savu, Gheorghe Chimici, Ion Bonţu, Aurelian Moise, Victor Stan, Teodor Sălişcan şi Vasile Trăistaru. Antrenor Alexandru Pall. Preşedinte ing. Ion Tifigiu.
După cucerirea celui de-al treilea titlu de campioană a judeţului Prahova (1982), Victoria Floreşti a întâlnit, în jocuri de baraj pentru promovare în Divizia C, echipa bucureşteană Vâscoza. La 4 iulie 1982, pe terenul din Popeşti-Leordeni, echipa gazdă (Vâscoza) a întrecut pe Victoria cu 3-0. La 11 iulie 1982, în partida retur, cei din Floreşti recuperaseră avantajul oaspeţilor, dar un gol primit în ultimele minute a schimbat soarta calificării şi echipa care a promovat a fost Vâscoza, care a pierdut cu 3-1. Din lotul echipei ce a cucerit un nou titlu au făcut parte în acel an competiţional: Marcel Comnoiu, Stelu Ioniţă – Gheorghe Bobe, Vasile Manta, Marin Moise, Adrian Popescu, Gheorghe Tecuşan, Mircea Brebeanu, Eugen Crăciun, Anton Cosma, Emil Gherghiceanu, Stelian Gheorghe, Gheorghe Chimici, Eugen Ichim, Florin Ibiş, Victor Istrătescu, Aurelian Moise, Petre Petre, Liviu Negreanu, Eugen Voinea. Antrenor Alexandu Pall.
(va urma)