16 cazuri noi confirmate în doar 24 de ore, în judeţ!
V. Stoica
Indiferent de opiniile pro sau contra apărute în România și la nivel mondial pe seama existenței și/sau virulenței noului coronavirus Covid-19, numărul prahovenilor diagnosticați cu SARS Cov2 a început să crească în ultima perioadă.
Până ieri, potrivit informațiilor oficiale, 204 prahoveni fuseseră confirmați cu coronavirus, iar epidemia – în ciuda celor care nu mai respectă nicio regulă – începe să se răspândească exact în momentul în care se credea că intrăm pe o pantă descendentă. Este grav însă faptul că sunt tot mai mulți prahoveni confirmați și crește aglomerația din spitale, pentru că pacienții vindecați și externați din spital au rămas la 104 persoane. În doar 24 de ore, de joi până vineri, 16 noi cazuri de îmbolnăvire cu SARS Cov2 au apărut în județul Prahova.
Noul coronavirus s-a infiltrat în unele instituții publice, acolo unde contactul direct cu persoane din afară este imposibil de evitat. De la cazurile apărute la casieria Electrica din Ploiești, la pompierii Detașamentului Câmpina, la Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova și, mai nou, potrivit unor surse, la Curtea de Apel Ploiești, în zona de relații cu publicul, dar și o suspiciune la Baroul Prahova.
Deși la intrarea în marile magazine, clienților li se măsoară temperatura, mulți dintre aceștia – odată intrați în spațiile închise – nu mai poartă masca peste gură și nas, ceea ce înseamnă că pericolul răspândirii coronavirusului este prezent.
Avalanșa de noi cazuri din ultima perioadă pune deja presiune pe sistemul medical și pe epidemiologii Direcției de Sănătate Publică. De aceea, purtarea măștilor de protecție, în această perioadă, când nimeni nu pare să mai bage în seamă avertismentele doctorilor, devine cu adevărat o problemă de sănătate publică.
Cu toate că Prahova se menține, în continuare, printre județele cu puține cazuri confirmate, tendința de a nu se mai respecta nicio regulă poate conduce la o extindere rapidă a epidemiei și în rândul prahovenilor.