Rulotiștii din toată țara trebuie să-și găsească alt colț de evadare în natură

Violeta Stoica

 

Forfota din anii trecuți de pe Valea Cerbului va intra în istorie, în principiu, pentru că din această vară este interzisă camparea în această zonă preferată de rulotiștii veniți din întreaga țară!
Zona a fost din nou “ocupată” de animale, acolo unde, anual, la începutul lunii iunie, era deja instalat cartierul rulotelor. Decizia luată de Consiliul Local Bușteni, în cadrul unei ședințe din luna ianuarie 2020, prevede interzicerea campării în zona Valea Cerbului, precum și în alte zone neautorizate de pe raza orașului Bușteni, domeniul public sau privat, cu rulote, cu autorulote, corturi și orice alte mijloace destinate campării.
Potrivit aceleiași hotărâri, din 30 ianuarie, nerespectarea deciziei se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 2.500 de lei, iar turiștii care cred că vor putea încălca aceste prevederi trebuie să știe că riscă să primească amendă de la Poliția Bușteni, de la Poliția Locală Bușteni, de la Jandarmerie, dar și de la funcționari ai Primăriei Bușteni care sunt împuterniciți în acest sens de către reprezentanții autorității locale.

Pe de altă parte, nu numai autoritățile locale stau cu ochii pe turiștii care ar avea în intenție să își parcheze rulotele în Valea Cerbului. Regia Națională a Pădurilor-Romsilva Administrația Parcului Natural Bucegi le reamintește celor care ar vrea să reia obiceiul de a se stabili temporar, pentru întregul sezon cald, în zona care aparține de Parcul Natural Bucegi, că este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoanele juridice o Valea Cerbului 1eventuală campare pe suprafaţa ariilor naturale protejate, în afara locurilor special amenajate. La fel se sancționează și nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare și aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii, toate acestea constituind contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Nu numai în Valea Cerbului sunt interzise camparea și aprinderea grătarelor, spun reprezentanții Administrației Parcului Natural Bucegi. “Zonele tradiționale de campare și de aprindere grătare din interiorul ariei naturale protejate, precum Valea Cerbului, zona Valea Cerbului 2Padina-Peștera, Zănoaga, zona limitrofă Cabanei Mălăiești etc, nu se încadrează în categoria de locuri special amenajate, fapt pentru care Administrația Parcului Natural Bucegi împreună cu ceilalți factori interesați (Primării, Gărzi de Mediu, Jandarmerie) vor desfășura acțiuni comune pentru stoparea acestui fenomen”, atenționează aceștia.
De altfel, singurul loc de pe teritoriul Parcului Natural Bucegi în care este permisă camparea este campingul Zănoaga, organizat și administrat de către Carpatmontana Serv SA.
Printre motivele interzicerii și sancționării campării de orice fel se află mizeria pe care o lăsau în urmă familiile care renunțau la viața de oraș pentru a se muta temporar la munte, precum și aparițiile tot mai dese ale urșilor, care ar putea produce și victime omenești. Lipsa toaletelor ecologice transformase pădurea limitrofă zonei de campare în toaletă publică, o posibilă sursă de infectare, iar solul a fost degradat constant în parcelele pe care s-a aprins focul, bineînțeles cu lemne provenite din copacii aflați în pădurile din zonă.