Apropierea alegerilor locale face ca disputele în legislativul ploieştean să fie şi mai aprige decât erau în mod obişnuit, o nouă temă a contrelor fiind Cartierul Mitică Apostol- cartier care, ani la rând, pentru aleşii locali a reprezentat “o prioritate” mai mult pe hârtie, fără ca nimic să se schimbe în realitate. La finalul mandatului 2016-2020, “modernizarea “ acestui cartier a revenit, din nou, în actualitate, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele şedinţe ale Consiliului Local Ploieşti. Numai că, aşa cum era şi de aşteptat, aleşii ploieşteni nu au putut nici de această dată să se înţeleagă în sala de consiliu, deşi, separat, pe teren, le-au declarat cetăţenilor din carterul menţionat că vor face totul ca zona Mitică Apostol să arate altfel. După şedinţa Consiliului Local Ploieşti de la finalul săptămânii trecute, consilierii locali ai PSD Ploiești au ţinut să transmită un punct de vedere, prin intermediul unui comunicat de presă, pe care îl redăm integral: “Într-o ședință inspirată din melodramele ieftine, aleșii locali liberali au mimat interesul pentru problemele Ploieștiului, propunând investiții nebazate pe studierea temeinică a legislației în vigoare. Liberalii au propus câteva amendamente, mimând grija pentru problemele ploieștenilor, în realitate gândindu-se doar la imaginea electorală și nicidecum la respectarea legilor. Propunerea de racordare a cartierului Mitică Apostol la canalizarea municipiului Ploiești a fost făcută de viceprimarul Cristian Mihai Ganea în urmă cu o lună. După discuții cu reprezentanții APA NOVA s-a constatat că propunerea ca toate investițiile APA NOVA să fie direcționate spre canalizarea din Mitică Apostol încălcă termenii contractului încheiat cu foarte mult timp în urmă. Astfel, în urma negocierilor, s-a stabilit ca racordarea canalizării din cartier la cea a municipiului să fie făcută etapizat, fiind inclusă deja în planul de investiții multianual al APA NOVA. Consilierii locali ai PSD Ploiești își reafirmă disponibilitatea să fie identificate cele mai bune soluții menite să conducă la racordarea la utilități a tuturor gospodăriilor din cartierul Mitică Apostol. Cerem doar ca aceste soluții să fie bazate pe respectarea prevederilor legale și să nu fie unele electorale, inventate din dorința de a atrage voturile unor cetățeni care așteaptă de prea mult timp să fie considerați ploieșteni get-beget! Solicităm colegilor din PNL să accepte că respectarea legii trebuie să fie atributul fiecărui ales local și le cerem să facă publice planurile concrete ale PNL Ploieşti pentru modernizarea cartierului Mitică Apostol. Nu de alta, dar nu am văzut nicio poziție oficială a aleșilor liberali în momentul în care Guvernul Orban a decis sistarea finanțărilor prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții, program prin care fusese deja semnat proiectul în valoare de 39 de milioane de lei pentru asfaltarea cartierului Mitică Apostol!“.
Acasă Administratia locala Consilierii locali social-democraţi ploieşteni, uimiţi de “fariseismul” colegilor liberali