Petre Apostol
În cadrul ședinței Biroului Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv, derulată joi, s-a decis validarea noului calendar al Campionatului Național de Viteză în Coastă. Astfel, campionatul va cuprinde șase etape, printre care și runda de la Sinaia, care, inițial, ar fi trebuit să aibă loc la finalul lunii iulie.
Conform noului program, Trofeul Sinaia se va desfășura în zilele de 1 și 2 august, reprezentând a treia etapă a calendarului competițional pentru sezonul 2020.
Ediția de anul acesta a campionatului este programată să înceapă în weekendul 20-21 iunie, cu etapa de la Cheile Grădiștei, care va fi urmată, în 4-5 iulie, de runda organizată la Reșița, înainte ca întrecerea să sosească în Prahova, la Sinaia, la începutul lunii august.
A doua jumătate a sezonului va începe la Râșnov, în weekendul 29-30 august, etapă care va fi urmată de runda programată la Câmpulung Muscel, în 19-20 septembrie, pentru ca ediția 2020 a campionatului să se încheie la Poiana Brașov, în 10-11 octombrie.
De menționat că, în cadrul ședinței, s-a mai stabilit și noul calendar din Campionatul Național de Raliuri, care va cuprinde, de asemenea, șase etape: Raliul Argeșului (26-27 iunie), Raliul Brașovului și Harghitei (17-18 iulie), Raliul Sibiului (14-15 august), Raliul Iașiului (4-5 septembrie), Transilvania Rally (25-26 septembrie), Raliul Aradului (23-24 octombrie).