Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel naţional, din data de 15 mai, pentru o perioadă de 30 de zile, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU),potrivit Agerpres.
El a precizat că regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri specifice de protecţie sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu. Iată câteva dintre principalele măsuri ce trebuie respectate în următoarele 30 de zile:
A fost instituită obligativitatea purtării măştilor de protecţie în spaţii închise
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, în acelaşi cadru, că se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile închise.
„Începând cu 15 mai, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise se instituie obligativitatea purtării măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite”, a declarat Raed Arafat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
E permisă circulaţia persoanelor în interiorul localităţilor, dar, cu unele excepţii, rămâne interdicţia deplasării în afara localităţii
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat că este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în interiorul localităţilor, cu respectarea măsurilor de prevenţie şi evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de trei persoane care nu aparţin aceleaşi familii.
„Deci nu mai trebuie declaraţie pentru acest lucru”, a afirmat Raed Arafat, în declaraţia de presă de la sediul Ministerului Afacerilor Interne, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
El a arătat că se instituie interdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii sau zonei metropolitane, cu mai multe excepţii : deplasare în interes profesional inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul, locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, deplasarea în scopul umanitar sau voluntariat, deplasare pentru realizarea de activităţi agricole, deplasare pentru comercializare de produse agroalimentare de către producători agricoli, deplasare pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi, deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament, deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea, însoţirea copiilor, membrilor de familie, îngrijirea unei rude, afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnavi sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie, deplasarea pentru asistenţa medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă.
Obligaţii clare pentru operatorii econonomici publici şi privaţi. Terasele rămân închise
„Autorităţile publice, precum şi operatorii economici publici şi privaţi au obligaţia organizării activităţii astfel încât munca să se desfăşoare de la domiciliul angajaţilor, iar dacă activitatea desfăşurată nu permite acest lucru, se iau măsuri pentru: asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spaţiile de lucru, respectarea regulilor privind desfăşurarea activităţii din birourile cu spaţii comune, decalarea programului de lucru pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât începerea şi terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum o oră pe parcursul de minimum trei ore, în tranşe de minimum 20% din personal”, a anunţat Raed Arafat.
El a adăugat că operatorii economici care desfăşoară activităţi cu publicul trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 4 metri pătraţi pentru fiecare client.
„Instituţiile publice şi operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor iau măsuri pentru organizarea activităţii astfel: accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 metri pătraţi pentru fiecare client sau persoană şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate, să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală măsurată la intrare în incintă depăşeşte 37,3 grade Celsius, referinţa fiind luată de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi să asigure dezinfectarea suprafeţelor expuse şi evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat şi ghişeelor”, a precizat Arafat.
Potrivit acestuia, rămân suspendate servirea şi consumul produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interior.
„Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, precum şi la terasele din exteriorul acestor locaţii, deci rămân închise terasele şi alte zone de servire a mesei. Sunt exceptate, cum erau exceptate şi înainte, activităţile de preparare a hranei, precum şi de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum şi cele de tip drive in, room service, livrare la client, take away”, a informat secretarul de stat în MAI.
Se reia asistenţa medicală ambulatorie pentru cazurile care nu reprezintă urgenţă; consultaţii doar cu programare
„Se reia asigurarea asistenţei medicale ambulatorie pentru cazurile care nu reprezintă urgenţă şi care nu au potenţial de agravare, cu condiţia organizării activităţii astfel încât consultaţiile să fie efectuate doar cu programare şi interzicerea staţionării pacienţilor în zonele de aşteptare, precum şi activităţile de internare a pacienţilor care nu sunt urgenţe medicale la nivelul unităţilor medicale non-COVID, cu menţinerea interdicţiilor de acces a aparţinătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienţilor internaţi”, a precizat Raed Arafat.
Se reiau slujbele religioase în exteriorul bisericii; se deschid hotelurile, muzeele şi cabinetele stomatologice
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat , tot după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că se vor relua slujbele religioase, dar în exteriorul bisericilor.
De asemenea, Tătaru a declarat că se vor redeschide hotelurile, urmând ca regulile să fie stabilite printr-un ordin comun cu Ministerul Economiei. Tătaru a mai anunţat că regulile pentru deschiderea saloanelor de îngrijire corporală se vor regăsi într-un ordin comun cu ministrul Economiei şi ministrul Muncii.
În cazul redeschiderii muzeelor, regulile vor fi detaliate într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu ministrul Culturii.
„Menţionez în continuare că se reiau în acest context şi activităţile desfăşurate în cabinetele de stomatologie, cu reguli aferente, pe care le veţi găsi într-un ordin al ministrului Sănătăţii. Pacienţii pentru cabinetele de stomatologie care au şi patologie COVID se vor putea trata în cabinete special desemnate.
Persoanele care vin din străinătate intră în izolare la domiciliu
„Se instituie, începând cu data de 15 mai, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţi. Cu alte cuvinte, din această noapte, de la momentul publicării, cei care sosesc în ţară, indiferent de unde vin, se aplică pentru ei măsura de izolare la domiciliu”, a declarat Raed Arafat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul prezentării măsurilor instituite pe perioada stării de alertă.
S-a prelungit măsura privind suspendarea zborurilor aeriene către şi dinspre mai multe ţări
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat prelungirea măsurii suspendării zborurilor efectuate de operatorii din aviaţie spre şi dinspre mai multe state, pentru o perioadă de 14 zile. „Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, SUA, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15 mai”, a declarat Raed Arafat. Arafat a explicat că sunt exceptate de la aceste măsuri mai multe categorii de zboruri: cele efectuate cu aeronave de stat, cele de transport marfă şi corespondenţă, umanitare şi care asigură servicii medicale de urgenţă, cele care sunt destinate salvării şi căutării în situaţii de urgenţă, transportul echipelor de intervenţie tehnice, aterizări tehnice necomerciale etc.
De asemenea, şeful DSU a anunţat că se suspendă transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate speciale şi ocazionale pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre şi dinspre Italia, Spania, Franţa, Germania, Austria, Belgia, Elveţia, Marea Britanie, Regatul Ţărilor de Jos, Turcia, până la data de 1 Iunie.