N.D.

Începând de astăzi și până pe data de 30 mai, în Ploiești se vor executa lucrări de  întreţinere/reparaţii, inclusiv la rosturile de dilataţie, la pasajul de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, la ieşirea din municipiu spre Târgovişte – DN72. Anunțul a fost făcut de Primăria Ploiești, care a precizat faptul că, pe perioada lucrărilor, se vor institui restricţii de circulaţie (închidere), iar, în acest context, se vor putea folosi următoarele rute ocolitoare: pentru relaţia Ploieşti – Târgovişte, ieşirea din Ploieşti se va face pe Şoseaua Vestului, dreapta pe strada Mărăşeşti care intersectează DN1 la km 61+475 dreapta, şi spre Braşov până la km 63+675 dreapta, se coboară breteaua pasajului, se intră în strada Gh. Grigore Cantacuzino şi stânga spre Târgovişte; pentru relaţia Târgovişte – Ploieşti DN1 km 61+475 se va accesa breteaua pasajului suprateran de pe DN1 km 63+675, se va vira la stânga spre Ploieşti.
Autoritățile locale au mai menționat că pentru restricţiile de trafic menţionate s-a întocmit Managementul de Trafic, care a fost avizat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi de Biroul Poliţiei Rutiere a Municipiului Ploieşti.