Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că testarea care va începe la nivel naţional după data de 1 Iunie are rolul de a arăta care este procentajul persoanelor din România care s-au imunizat şi prezintă anticorpi pentru noul coronavirus.
„După 1 Iunie, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare (n.r. începe testarea). Avem opt regiuni de dezvoltare. La nivelul fiecărui judeţ, la nivelul fiecărei grupe de vârstă se iau eşantioane şi se testează. Este un studiu de seroprevalenţă. Se fac teste imunologice şi vom vedea din fiecare grupă de vârstă cam care este procentajul în care persoanele din România s-au imunizat şi prezintă anticorpi. (…) În momentul în care avem această evaluare, putem spune cam ce procent din populaţia României s-a imunizat şi putem previziona şi o evoluţie ulterioară a acestei pandemii, dacă vom avea spre toamnă o curbă sau vom avea o creştere uşoară, lentă şi o trecere de tip epidemic ca o gripă sezonieră”, a explicat Tătaru, la Digi 24, potrivit Agerpres.
El a spus că Ministerul Sănătăţii (MS) împreună cu INSP realizează acest studiu de prevalenţă.
„Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţională de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, ca în orice pandemie, fac acest studiu de seroprevalenţă. Facem un studiu care se face la trei luni, la şase luni, la nouă luni, în care facem evaluarea populaţiei României, evaluarea unei ţări la trecerea printr-o pandemie. Este un studiu pe care ni-l asumăm”, a susţinut reprezentantul MS.
Întrebat dacă Ministerul Sănătăţii are ca partener pentru testarea în Bucureşti Primăria Capitalei, Nelu Tătaru a răspuns: „Nu, noi avem studiul nostru de prevalenţă pe care îl facem la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică. (…) Noi colaborăm cu tot ce înseamnă institutele noastre de cercetare”.
Acasă Actualitate Ministerul Sănătăţii susţine că testarea imunologică se va face în fiecare judeţ...