Giorgiana Radu
Relaxarea, parţială ce-i drept, s-a petrecut. Oamenii au respirat altcum. S-a văzut asta pe străzi, în parcuri, magazine, saloanele de îngrijire. Perioada stării de urgență a fost greu de acceptat pentru toți, iar cea de alertă în care am intrat nu va diferi cu mult de predecesoarea.
Înțeleg entuziasmul multora pentru „libertatea” recăpătată, dar nu îl împărtășesc. Mai degrabă mă îngrijorează.
Dacă am conștientiza în mare parte responsabilitatea ce ni se cuvine pentru sănătatea noastră și a celor de lângă noi, atunci viața ar putea curge firesc. Nu suntem, destui dintre noi, conștienți, iar asta s-a văzut încă din prima zi. Dorul de tot ce a fost până în urmă cu două luni ne cercetează pe toți, dar nu ne absolvă de responsabilitatea zilei de mâine.
Și mie mi-e dor de o viață normală. De cuvinte rostite, de tot ce până mai ieri ni se părea cuvenit. Mi-e dor de umbra castanilor care ne tihnea zilele toride șederea în apartamentul nostru din București. Acum, plecarea în Capitală nu mai are ca destinație evenimentele culturale, mersul la teatru, ci, câteodată, spitalul. Spitalul care înseamnă nu doar speranță, ci și temere.
… Aici, în universul nostru din piatră (Muzeul Pietrei), suntem ocrotiți, adăpostiți la umbra speranței. Liniștea satului – seara, în balconul casei, răsfățați de parfumul florilor de salcâm – ne transpune într-o lume lipsită de pericolul ce pândește la fiecare pas, departe de haosul stârnit de coronavirus.
Dar, cadrul poetic nu anihilează războiul pandemic, dealurile „obraznic” de verzi nu atenuează bătăliile politice, mirosul ierbii nu-l alungă pe cel pestilențial al teoriilor conspirației care-i debusolează pe mulți.
Mă îngrijorează, spuneam, modul în care vor înțelege oamenii această perioadă de relaxare. Mă tem că foarte mulți vor alătura ieșirea din starea de urgență cu diminuarea exigenței față de noi înșine. Coronavirusul nu e o fabulație, ci o realitate care devine, sub ochii unora dintre noi, tragică, fiindcă sunt familii împuținate dureros de această boală.
Avem o lună la dispoziție pentru a testa dacă învățăm ceva din ceea ce ni se întâmplă. Însă, acest exercițiu s-ar putea să-i coste scump pe mulți dintre cei nevinovați. Nevinovații plătesc adesea. Vom vedea!
…Mi-e dor. Mi-e frică. Neputința doare. Mirosul florii de salcâm vindecă.
