Rapid a ”furat startul” la antrenamente, Miercurea Ciuc are cam aceleași gânduri, data de 15 mai părând a fi doar una pentru ”fraieri” , cum se spune! Cam la fel e și la Liga 1, unde Craiova și FCSB au anunțat că se antrenează, iar alții – gen CFR sau Sepsi – ”fac pe sfinții”, în declarații! Cine nu mănâncă … usturoi nici nu miroase, fie și în carantină sau stare de urgență.
Rapid și-a chemat jucătorii plecați din București după suspendarea campionatului Ligii 2 și a reluat antrenamentele pe stadionul din Regie.
De luni, 27 aprilie, alb-vișinii se antrenează după principiul ”o zi da, una nu”, alternând pregătirea pe stadion cu aceea în sala de forță.
Conform Liga2.ro, echipa Petrolul a ”sărit ca arsă”, imediat după aflarea acestei vești, prin vocea directorului sportiv Costel Lazăr, care ”condamnă decizia clubului Rapid de a trece peste ordonanța militară emisă în starea de urgență în care se află România din cauza pandemiei de COVID-19 și de a relua antrenamentele în grup”. Conducătorul clubului ploieștean e de părere că giuleștenii trebuie sancționați drastic și îi acuză de lipsă de fair-play și colegialitate!
”E foarte rău. În primul rând, trebuie să respectăm o ordonanță militară, că nu avem voie să ne antrenăm. Deci, dacă Rapid își permite să încalce această ordonanță militară, cred că ar trebui sancționată drastic. Din moment ce majoritatea se supune legilor, alții vor să fure startul. Ăsta este un lucru urât. Nu e nici fair-play, nu e nici colegial, nu e nici normal. E foarte urâtă această informație. E mai rău dacă se antrenează în sală. Dacă își asumă asta… Jucătorii noștri sunt acasă fiecare, își fac antrenamentele în casă, programele date de preparatorul fizic. Deci, ei sunt în casă, practic, carantinați de două luni. Jucătorii străini sunt la domiciliile lor din Ploiești, la apartamentele închiriate de club. Toată lumea respectă programul transmis de către preparatorul fizic și antrenorul principal și sunt supravegheați, monitorizați de către stafful tehnic. Nu ne-am permis să încălcăm ordonanța militară, că avem și noi terenuri și putem să ne antrenăm. Dar, trebuie să respectăm legile”, a transmis, pentru Liga2.ro, Costel Lazăr.
Rapid e în luptă cu Petrolul și cel puțin alte cinci echipe, UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș și Metaloglobus București, pentru pozițiile promovabile în Liga 1. În afară de arădeni, care au un avans important, celelalte echipe sunt despărțite de unul sau două puncte. Petrolul (locul 5), de exemplu, are un punct mai puțin decât CS Mioveni, aflată pe locul 2 direct promovabil, și un punct peste Rapid, care e pe poziția a 6-a.
Costel Lazăr a comentat și condițiile drastice cerute de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului prin ”Protocolul cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă după încheierea stării de urgenţă”.
”E destul de pretențios protocolul, dar ne vom strădui să găsim soluții. Important este să putem juca. Având în vedere că acest cantonament de două săptămâni poate fi socotit și ca un cantonament pentru sezonul următor, trebuie să ne organizăm să îl ducem așa cum trebuie”, a mai spus Costel Lazăr.
Șansele ca actualul sezon de Liga 2 să fie încheiat prin disputarea tuturor celor 14 etape rămase din retur, cum își dorește, de exemplu, Petrolul, sunt destul de mici. Cealaltă variantă este continuare cu play-off pentru primele opt clasate și play-out pentru restul celorlalte zece echipe din Liga 2. Petrolul, la fel ca UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Rapid, Metaloglobus București și, probabil, Farul Constanța, ar mai avea de disputat șapte meciuri din această ediție de campionat, dacă se merge pe varianta play-off-ului. Primele două clasate vor promova direct, iar a treia echipă merge la baraj.