F.T.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism– Biroul Teritorial Dâmbovița i-au prins pe doi indivizi suspectaţi de  comiterea  infracțiunii de trafic de minori.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, „în cauză s-a reținut faptul că, la data de 15.05.2020, a fost înregistrată la DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală (…)  cu privire la faptul că o persoană vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, a fost racolată și este ținută împotriva voinței sale într-o locație necunoscută, în scopul exploatării prin practicarea prostituției.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 mai a.c.,   minora ar fi plecat în mod voluntar de la  un centru de servicii sociale de pe raza municipiului Târgoviște, după ce ar fi fost racolată prin intermediul unei rețele de socializare de către cei doi inculpaţi, cu intenția de a o exploata prin practicarea prostituției, pe raza municipiului București, urmând ca mai apoi, după împlinirea vârstei de 18 ani, să fie transportată în același scop în Austria. În urma activităților desfășurate, la data de 15.05.2020, minora a fost depistată pe raza localității Puchenii Mari, la locuința unuia dintre inculpați.
După prezentarea celor doi inculpaţi  la  Tribunalul Dâmboviţa, magistraţii acestei instanţe au  dispus, pentru amândoi,  măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”.
De menţionat este şi faptul că acţiunea  procurorilor dâmboviţeni a beneficiat şi de suportul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Ploiești.