F.T.

Ieri, ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT Ploiești au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiu, pentru documentarea unui dosar penal care are ca obiect traficul de substanțe psihoactive.
descinderi-1Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „din cercetări a rezultat că, de la sfârșitul anului 2019 până în prezent, o persoană ar fi comercializat cantități importante de noi substanțe psihoactive în județul Prahova. De la locațiile vizate au fost ridicate 50 de grame de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, telefoane mobile, bani și un pistol cu bile de cauciuc supus autorizării. De asemenea, 6 persoane au fost conduse la sediul unității de parchet, pentru audieri.
Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, la descinderi participând şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.