Colegiul Central al Arbitrilor de Baschet, din cadrul Federației Române de specialitate, organizează cursuri online pentru persoanele pasionate de acest sport și care doresc să devină arbitri.
„Eşti pasionat de jocul de baschet? Ai jucat baschet şi îţi doreşti să rămâi în familia baschetului românesc? Atunci Şcoala de Arbitri de Baschet este o soluţie!”, anunţă reprezentanții forului național.
Cursurile sunt gratuite și vor fi susținute de lectori cu o experiență vastă în domeniul arbitrajului. Înscrierile pentru Școala de Arbitri de Baschet, promoția mai 2020, se fac la adresa de e-mail secretarccab@yahoo.com, până la data de 10.05.2020, la care doritorii sunt rugați să trimită următoarele date personale: numele și prenumele; vârsta; înălțimea; greutatea; localitatea de domiciliu.