F.T.
Sunt încă pe băncile “Şcolii de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Vor fi viitori subofiţeri în “armata salvatorilor ”. A acelora care vor interveni “în mediile ostile vieţii” după cum sună jargonul meseriei de pompieri. Adică, vor salva semeni, ajutâdu-i în caz de, Doamne fereşte!, incendii, cutremure, înec şi… Şi unde nu intervin pompierii?!
Începând de ieri, 30 de viitori abolvenţi de la Boldeşti – Scăeni, toţi din Ploieşti, şi-au început stagiul de practică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “ Şerban Cantacuzino” Prahova.
“Timp de şase luni, viitoarele cadre militare vor participa la activităţi practice şi sportive, sub îndrumarea specialiştilor din cadrul instituţiei, care îndeplinesc atribuţii de tutore profesional. Elevii vor lucra în ture, fiind angrenaţi în activităţi practice sub comanda şi supravegherea pompierilor cu experienţă pe lângă care au fost repartizaţi”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Prahova.
În urma celor şase luni de pregătire, tinerii salvatori vor acumula cunoştinţe practice, care, nu ne îndoim, le vor fi folos în viitor. Şi nu neapărat numai lor. În primul rând, nouă.
De aceea scriem că aceşti băieţi merită un credit în alb, pentru viaţă.