Nicoleta Dumitrescu
Odată cu recomandarea ”Stați în casă!” și păstrarea distanței fizice, inclusiv față de cei din familie, nu mai este nicio îndoială, pentru nimeni, că viața fiecărei persoane în parte s-a schimbat. A trecut deja mai bine de o lună de când și românii trăiesc sub presiunea stării de urgență, izolarea punând barieră vieții sociale obișnuite. Ba, până și cele mai banale activități cotidiene au fost schimbate total, existând situații în care gunoiul este dus cu… actul de identitate în buzunar!
Trăgând însă linie peste câteva zeci de zile în care restricțiile au ținut capul de afiș şi ştiind că şi alte zeci de zile se vor scurge după același tipar, lupta cu cel mai mare dușman nevăzut al omenirii a scos la iveală și câteva adevăruri care, în alte situații, ar fi fost cu mult mai greu să fie cunoscute.
Astfel, în lupta cu pandemia de coronavirus, s-a dovedit că nici măcar America nu reușește să-și păstreze statutul de cel mai puternic stat și aici de la o oră la alta modificându-se numărul celor infectați ori care au decedat tot din caza complicațiilor apărute în urma îmbolnăvirii. Practic, coronavirusul a demonstrat că nu contează cine ești ca stat pe harta lumii! Deși nu are miros ori formă vizibilă, noul virus a reușit pe nevăzute și pe nesimțite să facă liniște, de mormânt, pe străzile și în locurile cele mai populare ori mai extravagante de pe mapamond, locul muzicii ori al veseliei urbane fiind luat de trecerea într-un veșnic dute-vino al ambulanțelor şi al mașinilor de poliție.
Totodată, s-a mai demonstrat, ca și în cazul țărilor dezvoltate, că în fața coronavirusului oamenii bogați sunt la fel de vulnerabili ca și cei săraci, dovadă că noul virus s-a agățat de sănătatea și a acelora… cu sânge albastru ori șefi de guverne, mai mult, fiind deschisă și o listă a numelor sonore care au pierdut lupta cu acest dușman nevăzut. Pe de altă parte, în contextul în care eroii acestor zile sunt cei în halate albe, iar multe domenii și-au încetat activitatea, s-a văzut că profesioniștii din sănătate, în aceste vremuri de luptă pe viață și pe moarte, valorează mai mult decât fotbaliștii, acest lucru recunoscându-l până și cei care au la activ una sau mai multe ”ghete de aur”! Or, asta spune ceva, motiv pentru care, cu siguranță, de acum încolo va fi nevoie de o reconsiderare a ceea ce înseamnă strategie ori priorități în orice domeniu, în condițiile în care, după cum s-a văzut, în orice colț al lumii pe primul loc sunt puși oamenii.
Însă, deși cu toții – oameni bogați ori săraci – suntem în așteptarea normalității, deja este o certitudine că nimic nu poate să mai fie la fel cum era înainte de declanșarea pandemiei. Oricât de multe planuri s-ar pune acum pe hârtie, oricât de multe scenarii s-ar face pe perioadă scurtă ori mai lungă, când problemele sunt legate între ele plecând de la același numitor comun –
coronavirus – e mai greu să vezi viitorul în ușoară nuanță de roz. E nevoie de minți limpezi, clare, cu experiență, atât de viață, cât mai ales de activitate. Lucrurile făcute de mântuială, de pe o zi pe alta, ori planurile făcute pe genunchi n-ar mai trebui să fie, în continuare, hârtii fluturate ca să ia ochii acelora care așteaptă soluții.
De altfel, perioada aceasta ar mai trebui să fie o lecție pentru cei cărora, până acum, li s-au oferit funcții pe care nu le meritau. O lecție din care ar trebui să se rețină faptul că demagogia, populismul nu-și mai pot face loc în locurile în care lupta a fost pe viață și pe moarte, în locurile unde au fost strigăt și miros de durere, unde au fost lacrimi, sânge. Acolo unde au fost neputință și lipsuri, plătite, din păcate, cu vieți omenești, nimeni nu mai poate avea certitudinea că va fi pus totul la loc și va avea inclusiv o ușoară nuanță de roz!