Luiza Rădulescu Pintilie
Peste mai puţin de trei luni se vor împlini 23 de ani de la lansarea, la 11 iulie 1997, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în fapt un cadru extins de colaborare vizând consolidarea relaţiilor bilaterale, susţinerea procesului de reformă şi a demersurilor de integrare euro-atlantică ale ţării noastre, promovarea rolului României de factor de stabilitate şi securitate în Europa de Sud-Est.
În acest context, devine şi mai interesant un recent studiu – „140 de ani de Relații Româno-Americane. Parteneri fără Parteneriat”, semnat de dr. Alexandru Cristian, în care autorul argumentează că relaţiile româno-americane au început de fapt în urmă cu aproximativ 170 de ani şi s-au oficializat şi permanentizat încă de acum 140 de ani.
O amplă pregătire de specialitate – fiind absolvent al unor studii de Drept şi Istorie, al unui master în Securitate şi Apărare şi al unui doctorat în Informaţii şi Securitate Naţională – Universitatea Naţională de Apărare „ Carol I”, experienţa editorială – semnând deja cărţi şi articole de politică internaţională şi geopolitică, precum şi ample preocupări literare îi conferă autorului nu numai o bună stăpânire a rigorii informaţiei ştiinţifice şi a priceperea selectării argumentelor relevante pentru construcţia argumentaţiei propuse de studiul său, ci şi o manieră de redactare care să îl atragă pe cititor – fie el avizat sau nu – şi să îl determine să urmărească demersul ce i se propune. Aşa încât studiul – despre care chiar de la început se precizează că este de fapt începutul unui studiu mai amplu și complex, această primă etapă fiind dedicată relațiilor româno-americane de la începutul acestora până la Marea Unire- se dovedeşte a fi chiar din primul capitol – „Preliminarii ale relaţiilor româno-americane” – atractiv prin claritatea, dar şi ineditul informaţiilor, astfel încât densitatea lor nu devine greoaie, ci dimpotrivă, susţine, în creştere, interesul celui care îl parcurge. Din păcate, spaţiul nu ne îngăduie să prezentăm în detaliu acest interesant studiu, care nu este doar despre trecutul şi vechimea relaţiilor româno-americane, ci mai ales despre continuitate şi viitor. Însă câteva dintre informaţiile prezentate de autor merită evidenţiate. De altfel, însuşi începutul studiului e interesant: ”România și Statele Unite ale Americii au o istorie în multe privințe asemănătoare. Ambele state au luptat pentru câștigarea independenței, suveranității și recunoașterii pe scena istoriei. Diferențele au ținut de modelul civilizațional în care s-au creat cele două state. Iar apoi autorul adaugă unul dintre acele detalii care, spuneam chiar de la început, captează atenţia cititorului: „Am analizat factorii ce au apropiat cele două țări aflate la o mare distanță, distanța exactă între cele două capitale, București și Washington D.C. este de 7977,6 de kilometri”. Relațiile diplomatice oficiale între România și Statele Unite ale Americii au fost stabilite în data de 11 iunie 1880, prin numirea primului reprezentant diplomatic al Statelor Unite ale Americii în țara noastră, însă, potrivit studiului la care ne referim , înainte de stabilirea acestor relații au avut loc contacte diplomatice și comerciale intense între țara noastră și SUA. Şi, referindu-se la etape preliminarii ale acestor relaţii, autorul precizează că apariția motorului cu aburi și instalarea acestuia pe mari vase au legat, practic, Lumea Veche de Lumea Nouă, dezvoltându-se astfel conexiunea între Principatele Române (cum erau numite în epocă Ţările Româneşti) și Statele Unite ale Americii de Nord.
Alte momente interesante ale primelor contacte româno-americane la care se referă studiul sunt cel al întâlnirii dintre omul de ştiință Benjamin Franklin (1706-1790) – unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite și părintele ortodox transilvănean Samuilă Damian, apropiaţi de pasiunea pentru știință, precum şi faptul că, în data de 10 octombrie 1843, la Brăila ajungea primul vas comercial sub pavilion american, Acafi, acest eveniment marcând primul contact direct dintre cele două state. Şi chiar dacă, potrivit altor date, primul vas american a ajuns la brațul Sulina în anul 1844 sau în portul Galați tot în acel an, relevant este de fapt – după cum evidenţiază acelaşi studiu – că, la nici șapte decenii de la înființare, Statele Unite ale Americii au dezvoltat o rută de comerț cu Țările Românești. În 1864, avea să se înființeze, la Galaţi, primul consulat general al Statelor Unite ale Americii la București, primul consul fiind Adolf Hartman. După Războiul de Independență din 1877-1878, guvernul american a recunoscut independența României, în mai 1878, consulul de la Galați – Timothy Smith- înmânând autorităților române din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, Rutherford Birchard Hayes (1822-1893, președinte între 1877-1881) o scrisoare olografă în care acesta recunoștea independența și suveranitatea României.
Referitor la momentul oficializării şi permanentizării relaţiilor româno-americane, autorul notează: ”Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, William Maxwell Evarts (1818-1901, Secretar de Stat între anii 1877-1881), semnează documentul prin care este acreditat la București primul agent diplomatic și consul general al Statelor Unite ale Americii pe lângă guvernul Alteței Sale Regale, acesta purtând data de 11 iunie 1880. Prin acelaşi document îl numește agent diplomatic și consul general al Statelor Unite ale Americii în România, cu reședința la București, pe Eugene Schuyler. De altfel, personalităţii lui Eugene Schuyler şi rolului său hotărâtor pentru soarta relațiilor româno-americane autorul le dedică un capitol distinct în cadrul studiului. Acesta şi alţi 14 ambasadori – nominalizaţi în cadrul studiului – „au consolidat relațiile româno-americane și au permis sprijinul Statelor Unite în timpul Primului Război Mondial în perioada 1917-1918, o perioadă în care după sintagma lui Ion Stanciu am fost aliați fără alianță, mai exact istoricul se referă la perioada 1914-1920”, după cum notează dr. Alexandru Cristian în studiul său.
Iată, succint, şi alte idei la care face trimitere acest studiu: între anii 1864 și 1917 au fost încheiate 41 de convenții ce au reglementat relațiile diplomatice, comerciale și politice între România și Statele Unite ale Americii; în timpul Primului Război mondial, Crucea Roșie Americană s-a implicat foarte mult în ajutorarea populației din Moldova aflată în mari suferințe cauzate de război, lipsa hainelor, a alimentelor şi a medicamentelor, cheltuind fonduri obținute prin donații în valoare de 1,5 milioane de dolari, trimiţând 6 vagoane cu produse sanitare și medicale, precum şi 30 de vagoane cu textile și încălțăminte, dar și alimente de primă necesitate; Charles Joseph Vopicka a avut unul dintre cele mai lungi mandate de ambasador din istoria relațiilor româno- americane (6 ani și 10 luni, fără o zi; 11 septembrie 1913 -10 iulie 1920), fiind un prieten apropiat al Reginei Mariei și facilitându-i acesteia călătoria din Statele Unite ale Americii și primirea la Chicago în anul 1926; în data de 6 noiembrie 1918, guvernul american – prezidat de Președinte – a emis un comunicat care preciza astfel: „Guvernul Statelor Unite ale Americii simpatizează adânc cu spiritul de unitate și cu aspirațiile românilor de pretutindeni și nu va neglija să-și întrebuințeze la timpul potrivit influența sa ca justele drepturi politice și teritoriale ale neamului românesc să fie obținute și asigurate față de orice năvălire străină”.
Oprindu-şi, sub aspect temporal, interesanta abordare la un moment „de aur” al istoriei naţionale – cel al Marii Uniri – autorul studiului concluzionează: ”Relațiile româno-americane au început în urmă cu aproximativ 170 de ani și s-au oficializat și permanentizat în urmă cu 140 de ani. Evoluția lor a ținut de Istorie și de mersul acesteia, dar putem concluziona, la finalul acestui periplu istoric timpuriu, că în acele vremuri am fost Parteneri fără Parteneriat”. O concluzie care devine, de fapt, o deschidere, către continuarea prezentării acestei teme şi din perspectiva istoriei „noi”, în cadrul căreia actualul Parteneriat Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii reprezintă deopotrivă orizontul prezentului şi al viitorului.
