F. T.

În dimineața zilei de ieri, la intrarea în localitatea Românești, pe sensul de mers Ploiești- București (km 49 +150), a avut loc un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, pe ruta amintită, în zona unei curbe, „un conducător auto, în vârstă de 26 ani, se pare că ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat pe plafon.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane.
Din nefericire, una dintre acestea (pasager) a fost declarată decedată la fața locului. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultat fiind negativ”.
Polițiștii au efectuat, tot ieri dimineață, cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia, context în care traficul pe banda întâi a sensului de deplasare Ploiești – București a fost restricționat.