Spania a înregistrat ieri o încetinire a răspândirii pandemiei de coronavirus, cu 12.418 de decese, reprezentând o creştere de 5,7 % şi 130.759 de cazuri, o creştere de 4,8 % – cel mai scăzut procent din ultimele săptămâni, potrivit Ministerului Sănătăţii, citat de EFE, anunță Agerpres.
Cu 674 decese, înregistrate ieri în ultimele 24 de ore, şi 6.023 de noi contagieri, cifrele arată o nouă încetinire a ambilor indicatori, care continuă să urce dar într-un ritm mai puţin alert decât în zilele anterioare.
A scăzut de asemenea şi procentul internărilor în unităţile de terapie intensivă, care au raportat 6.861 de pacienţi, cu 329 mai mult (cu 5 % mai mult faţă de ziua anterioară), în timp ce persoanele externate s-au cifrat la 3.861, astfel încât numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 38.080 (o creştere de 11,3 %), încheie EFE.