Legumicultorii prahoveni care vor produce tomate în extrasezon vor primi și în acest an sprijin financiar

Nicoleta Dumitrescu

Programul guvernamental ”Tomate în spații protejate” – prin intermediul căruia este oferit sprijin financiar de maximum 3000 euro pe an celor care cultivă roșii în solar – continuă și în 2020, legumicultorii prahoveni fiind anunțați că data limită pentru depunerea documentațiilor, pentru prima producție care va fi scoasă pe piață în perioada de extrasezon, este 15 mai 2020. Campania de înscriere a demarat la începutul lunii aprilie și, având în vedere că valorificarea primelor cantități de tomate din acest an trebuie să se facă până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, e clar că roșiile vor crește în solar și pe perioada stării de urgență decretată la nivel național! De altfel, după cum am aflat, ieri, de la Mita Enache, directorul Direcției Județene pentru Agricultură Prahova, în această perioadă – în care au fost instituite o serie de restricții, inclusiv de circulație, din cauza pandemiei de coronavirus – autoritățile au venit în sprijinul legumicultorilor prahoveni, inclusiv al cultivatorilor de roșii care au dorit să se reînscrie în programul menționat. Astfel, pe lângă posibilitatea transmiterii în sistem online a documentației necesare înscrierii, la sediul Direcției Județene pentru Agricultură Prahova, angajați ai acestei instituții se deplasează în județ, la sediul unităților administrativ- teritoriale din zonele unde sunt înregistrați cei mai mulți producători de roșii în solar – cum sunt Balta Doamnei, Olari și Gherghița – astfel încât aceștia să poată să depună documentația personal, la sediul primăriilor din localitatea de reședință. Deja, din partea legumicultorilor din Balta Doamnei s-au înregistrat 45 de cereri de înscriere în programul ”Tomate în spații protejate”, dar numărul lor va crește în perioada următoare, semnalul fiind dat și de situația existentă la nivelul anului trecut în județ, când în Prahova au fost declarați eligibili 903 beneficiari ai programului amintit, cei mai mulți fiind din această comună.

După cum s-a anunțat, valoarea sprijinului financiar acordat celor care sunt declarați rosiieligibili în cadrul programului ”Tomate în spații protejate” este de maximum 3000 euro/beneficiar/an, respectiv 14.248,8 lei/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro. Sunt declarați beneficiari eligibili următoarele categorii de producători: persoane fizice care dețin atestat de producător valabil la data depunerii cererii; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producători agricoli persoane juridice; cei care dețin o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate (sere, solar) de minimum 1000 mp; obțin o producție de minimum 3 kg tomate/mp; sunt înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spații protejate; dețin Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii; fac dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției, respectiv: bon fiscal / factură / fila / filele din carnetul de comercializare.
Cererile de înscriere se depune până la data de 15 mai 2020 inclusiv, iar valorificarea producției se va putea face până la data de 15 iunie 2020 inclusiv. Pentru detalii privind derularea acestui program, legumicultorii din județ se pot adresa la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, la numărul de telefon 0244.593210 sau pe e-mail, prin intermediul adresei dadrprahova@yahoo.com.
De altfel, reprezentanții Direcției Județene Pentru Agricultură Județeană Prahova au ținut să menționeze faptul că, în contextul restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, s-a venit în sprijinul legumicultorilor din județ. ”Având în vedere starea de urgență decretată la nivel național și respectarea planului de măsuri pentru prevenirea riscului de răspândire a infecției cu coronavirus, rugăm pe toți potențialii beneficiari ai acestui program să-și desfășoare în continuare activitatea în cadrul exploatației, cu promisiunea că vor fi sprijiniți de reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județene Prahova și ai primăriilor în a cărei rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate pentru înscrierea la termen în acest program”, au precizat reprezentanții direcției menționate.
De adăugat că, în Prahova, în anul 2019, au fost declarați eligibili 903 beneficiari ai programului. Fiecare legumicultor eligibil a primit în cont 3000 euro, la cursul de schimb. De altfel, anul trecut a fost o creștere semnificativă a numărului de beneficiari, față de anul 2017, an de pionierat al acestui program, când au fost eligibili 270 de legumicultori. Cei mai mulți au fost din Balta Doamnei și Olari, pe listă mai figurând şi producători din localitățile Râfov, Gherghița, Puchenii Mari, Tomșani, Filipeștii de Târg, Valea Călugărească, Bărcănești etc.