Măsura suspendării zborurilor spre și dinspre Spania și Italia se prelungește pentru încă 14 zile. Sunt exceptate zborurile umanitare, zborurile de stat sau cele medicale, conform Ordonanței Militare emise luni seară şi anunţate de ministrul de Interne, Marcel Vela:
„Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale”.