Sfinţii Apostoli Irodion, Agav şi Ruf fac parte din cei şaptezeci de aleşi de Domnul . Toţi sunt amintiţi de către Sfântul Apostol Pavel în diferite locuri din epistolele sale.
Sfântul Irodion era o rudă a Sfântului Apostol Pavel, după cum aflăm din Epistola către Romani: „Îmbrăţişaţi pe Irodion, cel de un neam cu mine” (Rom 16: 11). Sfântul Irodion a fost episcop al Neopartiei. Acesta a avut mult de pătimit din cauza evreilor, care l-au supus la numeroase torturi. Sfântul Irodion l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru la Roma unde a fost decapitat, împreună cu alţi mulţi creştini, în aceeaşi zi în care a fost răstignit Sfântul Apostol Petru. Sfântul Agav avea darul prorociei. Două dintre prorociile lui sunt amintite în Faptele Apostolilor. Mai întâi, acesta a prorocit o foamete mare în întreaga lume, care s-a împlinit în vremea împăratului Cezar Claudius (cf. Fapte 11: 28). Cea de-a doua prorocie a făcut-o atunci când l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel în Cezareea. Agav a luat brâul lui Pavel şi l-a legat în jurul mâinilor şi picioarelor rostind: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor (Fapte 21: 11). Sfântul Ruf a fost Episcop în cetatea Tebei din Grecia. Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul (Romani 16: 13).