Sfântul Nichita s-a născut în Bitinia. A trăit în vremea luptei împotriva sfintelor icoane. După finalizarea studiilor, Sfântul Nichita a intrat în Mănăstirea Midichia, unde stareţul Nichifor l-a tuns monah. După şase ani de nevoinţe, a fost hirotonit preot. Este ales egumen al mănăstirii, după moartea stareţului.
În timpul prigoanei declanşate de luptătorii împotriva icoanelor, Sfântul Nichita a fost întemniţat şi torturat, fără însă a putea fi clintit din Sfânta Ortodoxie.
După moartea împăratului Leon Armeanul, Sfântul Nichita a fost eliberat şi s-a retras într-un loc pustiu de lângă Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile în rugăciune. După adormirea sa, trupul lui a fost adus în mănăstirea pe care a păstorit-o. În timpul slujbei de îngropare, mulţi bolnavi au ajuns şi s-au atins de trupul lui, căpătând vindecare. Sfintele sale moaşte au fost aşezate lângă cele ale părintelui lui duhovnicesc, sfântul patriarh Nichifor, şi lângă ale fratelui său întru nevoinţe, sfântul Atanasie.