Cuviosul Tit a vieţuit în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfântul Tit s-a călugarit de tânăr şi a dobândit două mari virtuţi: smerenia şi ascultarea.
Şi în vremurile prigoanelor împotriva sfintelor icoane şi a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare şi neclintit ca un adevărat Stâlp al Ortodoxiei şi al Bisericii lui Hristos.
Pentru marea sa dragoste, smerenie şi curăţie, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea sa la cele veşnice. Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.
Troparul Sfântului Cuvios Tit: „Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.