Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei. Era binecredincios şi blând și îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui în mâinile agarenilor, a mers cu maica şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui era puţină pâine și apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Având o bogăţie de fapte bune, s-a hirotonit preot. S-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: „Grăbeşte, Îndurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți voind”. Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Slobozit de la închisoarea din Creta, Iosif s-a dus la Constantinopol şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Acesta a fost începutul dumnezeiescului dar.
Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau.
