Deși are doar 21 de ani, mijlocașul Petrolului – Alexandru Saim Tudor – este unul dintre cei mai vechi jucători din actualului lot al „galben-albaștrilor”, fiind de doi ani și 8 luni la Ploiești! A adunat peste 70 de prezențe în tricoul „lupilor”, fiind acum unul dintre jucătorii care speră ca echipa să promoveze în vară, cel puțin dintr-un motiv ”strategic” pentru el – anume acela că, fiind născut în 1998, sezonul viitor ar fi jucător cu statut de ”Under” la Liga I!
Saim are șapte goluri marcate în Liga 2, interesant fiind că e născut chiar la Istanbul, dar a crescut în România și ține să facă lumină în privința numelui său. „Am două prenume: Alexandru și Saim. Cu s, nu cu ș! Iar numele de familie este Tudor!”.
În plină criză cauzată de coronavirus, ”firul” carierei fotbalistice a celui poreclit ”Turcul” este, deocamdată, întrerupt, jucătorul așteptând acasă, la Buzău, vești bune cu privire la reluarea antrenamentelor, măcar. ”Fac ce face toată lumea în perioada asta: stau cât mai mult în casă, mă uit la seriale și mă mai joc pe Xbox.
Am două jocuri preferate, FIFA20 și NBA 2K20. Iar la capitolul filme sunt la Peaky Blinders, un serial pe care îl urmăresc pe Netflix. În plus, urmez programul pe care îl primim de la antrenori. Trebuie să încercăm, indiferent de condiții, să ne mișcăm atât cât putem. Este o perioadă dificilă și aceste antrenamente sunt, practic, obligatorii pentru a ne menține cât de cât în formă”.
”Petrolul promovează direct!”
Saim Tudor crede că, dacă sezonul va continua cu toate meciurile, normal, campionatul va fi la fel de echilibrat ca și până în momentul opririi, iar lupta pentru promovare se va duce până în ultima etapă. ”Dar, la final, Petrolul și UTA vor promova direct, iar Rapid va merge la baraj!” – este pronosticul jucătorului petrolist.
Acesta și-a apreciat ”poziția” actuală în lotul galben-albaștrilor, spunând: ”Mai am multe de învățat, am înțeles că nu mai stă nimeni să mă aștepte și că depinde doar de mine să mă impun și să arăt că merit să fac parte din echipă. Și am mai realizat că important este să te bucuri de fotbal atunci când primești șansa să joci!”.