Coronavirusul a fost detectat pe particule de aer poluat de către cercetătorii care încearcă să determine dacă acestea pot fi purtate pe distanțe mari, dar şi dacă pot crește numărul de oameni infectați, relatează The Guardian, potrivit Hotnews.
Este un studiu preliminar, astfel că trebuie încă stabilit dacă virusul se menține în aceste particule şi în ce cantitate ar putea deveni infecţios.
Oamenii de ştiinţă italieni au folosit tehnici standard de a colecta mostre din aerul poluat în două zone din provincia Bergamo – una urbană şi una industrială, reuşind să identifice o genă specifică COVID-19 în mai multe dintre mostre.
O testare în orb şi una realizată la un laborator independent au confirmat prezenţa coronavirusului în particule.
Leonardo Setti de la Universitatea din Bologna, care a coordonat studiul, a spus că este important de ştiut dacă virusul poate fi purtat pe distanțe mari de către particulele de aer poluat.
Două alte cercetări au sugerat că particulele de aer poluat ar putea ajuta răspândirea coronavirusului pe distanțe mari.