Luiza Rădulescu Pintilie
Dintre prunii înfloriţi de la Sângeru, locul căruia îi respiră cu bucurie „amprenta cosmică „- aşa cum mărturiseşte cu o neobosită statornicie- dintre dealurile, pădurile şi pietrele cărora le ştie veşnicitele istorii, măsurate cu pasul dar mai ales cu inima, poetul Lucian Avramescu a lăsat să curgă, în lumina zorilor acestei zile – prima de prier – o frumoasă prorocie legată de ceea ce ne-a tulburat atât de neaşteptat şi de dramatic tuturor existenţele: ”Da, se va isprăvi curând”! Şi poetul care cerea, mai ieri-alaltăieri, într-o splendidă implorare în versuri, în locul „statisticilor disperării” dictate de un „virus corona- stăpân pe suflet, iubire şi visul de acces la nemurire” un recensământ corect „despre sublim, normalitate, candoare şi nopţi cu lună” – dispus chiar să şi plătească de-ar fi cumva mult „prea costisitor” un asemenea necesar demers al regăsitei bucurii de a trăi – de data aceasta ne trimite vindecări de temeri, convins că-n primăvara din grădini există şi un antidot la „măşti şi carantină”: „Da, se va isprăvi, presimt, curând/ Curândul uneori, cum știți, durează/ Dar moartea morții e acum la rând/ Căci primăvara, prin grădini, nechează”.(…) Iată, priviți cum se sărută prunii/ Indiferenți la măști și carantină/ Iar erotismul lor nedefinit/ Anunță primăvara ce-o să vină”.
Iar nouă, celor rupţi brutal din firescul vieţii de fiecare zi şi trimişi în izolarea unui necunoscut pericol, nu uită să ne reamintească poetul că „S-au isprăvit războaie și măceluri/ Holere, ciume, toate au apus” încât e convins că va sucomba „ Și acest C, cu nume de stafie”. Apoi, intuind, poate, că nu puţini ducem cu noi, în zorii zilei, şi încă mult după aceea, insomniile prea multor deja agitate nopţi, ne mai spune, în stilu-i atât de cald, atât de înălţător, atât de plin de candori, acelaşi poet Lucian Avramescu :” Priviți pe geam, afară-i primăvară/Curge prin jgheaburi blând un alizeu/ Ca un țăran, culcat pe iarba verde /Doarme, după o zi de muncă, Dumnezeu”.
Ce splendid imn al reînvăţării exerciţiului speranţei !
Ce frumoasă odă închinată omenescului rânduit să găsească în el, cum a făcut-o de atâtea alte ori, nădejdea, lumina, puterea de a merge mai departe ! Poate de aceea versurile acestea- ca un fel de manifest al încrederii colective- s-au însoţit deja, inspirat, de acordurile de chitară şi muzicuţă ale unui cântec compus de un cunoscut folkist din Constanţa- prezent, anul trecut, în recital, la Festivalul Castanilor de la Ploieşti- profesorul Walter Ghicolescu.
Dar, mai presus, de toate, poate că ar trebui să avem încrederea ca fiecare dintre noi să ne spunem mai des, cu luciditate şi dincolo de ea, acolo unde taina şi prorociile se întâlnesc în nevăzute lumini: „Da, se va isprăvi curând”.
Ca o mai devreme cântare de denie, rostită în smerenie lăuntrică, în aşteptarea luminii din Lumina Învierii ce va să vină…Iar până atunci priviţi, chiar şi pe fereastră, prunii înfloriţi despre care vorbeşte poetul Lucian Avramescu! Cei care ştiu să meşterească din lemnul lor vrăjite naiuri spun că niciun alt lemn nu sună mai frumos…
