F.T.

„Odată cu sosirea primăverii, gospodarii şi fermierii îşi igienizează terenurile prin arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate.
Aceasta este, din nefericire, cea mai întâlnită practică în această perioadă  şi reprezintă un  real pericol, din cauza extinderii  flăcărilor la alte terenuri, păduri şi  locuinţe”, avertizează, într-un comunicat de presă  reprezentanţii ISU Prahova.
Cu titlu exemplificativ  se mai precizează faptul că,  numai în perioada sâmbătă- luni, pompierii militari prahoveni au acționat pentru stingerea a 13 incendii de vegetație uscată produse în localitățile Azuga, Podenii Noi, Predeal Sărari, Bărcănești, Olari, Ploiești, Valea Călugărească, Albești Paleologu, Comarnic, Lapoș și Vadu Săpat, suprafaţa  de teren afectată  fiind de aproximaiv 11 hectare.
„Cauza probabilă de producere a incendiilor o constituie  utilizarea focului  în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor”,  se mai precizează în comunicatul pompierilor prahoveni.
„Din nefericire”, cum se menţíonează în  comunicat…
Din păcate, adăugăm şi noi !