Recomandarea de a sta în casă, inclusiv de Paște, ca măsură necesară în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cu noul virus, a putut să fie pusă în practică, la Ploiești, inclusiv de către  persoanele fără adăpost. În vederea inclusiv a asigurării distanțării fizice – una dintre regulile obligatorii de care trebuie să țină cont orice persoană din cauza pandemiei de coronavirus – autoritățile locale au decis ca în Ploiești să fie amenajat un nou centru în care să fie cazați cei care nu au un acoperiș deasupra capului. Astfel, în clădirea în care a funcționat Liceul ”Ludovic Mrazek”, din strada Mihai Bravu nr. 241, au putut să stea în casă, în siguranță, de Paște, 21 de persoane fără adăpost. Acest centru funcționează din data de 30 martie a.c., decizia înființării lui fiind luată în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ploiești, Clubul Sportiv Municipal și Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești ocupându-se de îndeplinirea prevederilor acestei hotărâri. Înființarea unui nou astfel de centru, pe perioada stării de urgență, a venit după ce autoritățile locale au decis ca să fie interzisă ieșirea persoanelor fără adăpost din actualul Centru social de urgență pentru persoane fără adăpost aflat pe Bulevardul Petrolului nr.8, care are o capacitate de 50 de paturi. Hrana beneficiarilor acestor centre este asigurată de Cantina Socială, aflată în administrarea Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.