V. Stoica

Chiar dacă epidemia de coronavirus încă nu se apropie de final, lucrările de infrastructură din județul Prahova trebuie să își urmeze cursul firesc, astfel încât rețeaua drumurilor publice să fie menținută în condiții de siguranță pentru circulația rutieră.
În Săptămâna Mare, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că au început deja asfaltările după încheierea licitației organizate pentru cele trei loturi de drumuri județene care intră în programul de asfaltare din acest an. “Am demarat Programul de turnare covoare asfaltice 2020! Anul acesta intră în reparații alte 41 de drumuri județene. Chiar dacă, în această perioadă, cea mai mare prioritate o reprezintă aplicarea măsurilor de combatere a răspândirii SARS-CoV-2, nu avem voie să neglijăm proiectele de infrastructură, atât de necesare pentru dezvoltarea județului Prahova! De aceea, la Consiliul Județean Prahova, ne respectăm obiectivele de infrastructură rutieră și, în 2020, aducem asfalt nou pe circa 65 de kilometri, însemnând o suprafață de 381.600 de metri pătrați de carosabil, după 3 ani în care am reușit să reabilităm un număr de 285 de kilometri”, a susținut șeful administrației județene.
Conform caietului de sarcini, arterele rutiere au fost împărțite în trei sectoare. Lotul 1 cuprinde DJ 100B Potigrafu-Drăgănești-Fulga; DJ 101A Poienarii Burchii-Mănești-Brătășanca; DJ 101D Rîfov-Buda-Olari-Olarii Vechi; DJ 101E Poenarii Burchii-Gorgota-Potigrafu; DJ 101F Valea Călugărească-Dârvari-Drăgănești; DJ 102N Țărculești-Colceag-Parepa Rușani; DJ 129 Ploiești-Strejnicu-Cocorăștii Colț; DJ 130A Poienarii Apostoli-Crivina-Tinosu; DJ 139 Ploiești-Rîfov-Pietroșani; DJ 140 Brazi-Strejnicu-Stoenești; DJ 146 Loloiasca-Tomșani-Magula; DJ147 Drăgănești-Hătcărău-Gherghița; DJ 148 Ciorani-Gara Ciorani-Unitatea Militară.
Lotul 2 cuprinde DJ 100G Poiana Vărbilău-Gura Vitioarei; DJ 100H Mizil-Jugureni-limita județ Buzău; DJ 100L Mehedința-Valea Cucului-Jercălăi; DJ 100M Podenii Noi-Șoimari-Târlești; DJ 100N Slănic-Teișani-Drajna; DJ 102 Păulești-Vărbilău-Slănic-Homorâciu; DJ 102E Bucov-Nisipoasa-Jercălăi-Urlați; DJ 104N limita județ Buzău-Jugureni; DJ 149 Fântânele-Conduratu-Baba Ana; DJ 215 Liliești-Bordeni-Scorțeni; DJ 219 Teișani-Vălenii de Munte-Predeal Sărari; DJ 230 Drajna-Cerașu; DJ 231 Măgurele-Păcureți-Bălțești; DJ 232, din DN1A-Boldești Scăeni-Seciu-Plopu, DJ 234 Apostolache-Chiojdeanca-Sângeru.
Lotul 3 cuprinde DJ 100D Plopeni-Urleta-Bănești; DJ 101I Buda-Nedelea-Filipeștii de Târg-Dițești; DJ 101P Brătășanca-Bobolia-Podu Vadului; DJ 101S Comarnic-Secăria-Valea Doftanei; DJ 101T Valea Doftanei-Bertea-Aluniș-Vărbilău; DJ 102I Câmpina-Teșila-limita județ Brașov; DJ 144 Stoenești-Ariceștii Rahtivani-Florești; DJ 145 Novăcești-Măgureni; DJ 206 Breaza-Plaiu-Talea; DJ 207 Nistorești-Vistieru-Șotrile-Câmpina; DJ 214 Telega-Brebu-Pietriceaua-Aluniș; DJ 218 Dumbrăvești-Vâlcănești-Cosminele; DJ 710 limita județ Dâmbovița-Adunați-Breaza.